Campioana de box de la Clubul C.S.Chimia, la aniversare

1129 0

Mădălina Ciumă, sportiva de la C.S. Chimia Rm. Vâlcea, secția box, antrenată de domnul Nicolae Dobrițoiu, campioană națională de senioare și component a lotului național de box, împlinește astăzi, 8 februarie 2022, frumoasa vârstă de 20 de ani.

Cu această ocazie C.S. Chimia Rm. Vâlcea îi urează La Mulți Ani și mult succes în viață și în activitatea sportivă!

În anul 2021, pugilista Mădălina Ciumă a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, obținând medalia de aur la categoria 69 de kilograme.

“A fost un concurs la un alt nivel.Trecerea de la tineret la senioare s-a resimțit, emoțiile și dorința de a câștiga au fost pe măsură.  Am fost 5 pe categoria 69 de kg. Am boxat două meciuri. Pe primul l-am câștigat prin abandonul adversarei, o sportivă din Pitești. În cel de-al doilea meci am boxat cu o sportivă de la Basti Box Salonta, pe care am învins-o la puncte. Datorită domnului antrenor Nicolae Dobrițoiu, care a insistat cu antrenamentele la un nivel ridicat, am putut ajunge la acest rezultat. Bineînțeles, susținerea familiei și a persoanelor apropiate m-au ajutat, de asemenea, enorm. Vreau să repet prestația de la Sibiu și în concursurile viitoare” a declarat Mădălina Ciumă.

 Corina Enache

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *