Ambiții mari și proiecte pe măsură, la Ocne

1029 0

Luna aceasta s-a completat lista de investiții pe anul 2022 în localitatea Ocnele Mari, totodată, s-a rectificat bugetul de venituri și cheltuieli. Lista include obiective mai noi sau mai vechi, precum creșterea calității vieții în orașul păstorit de tânărul și ambițiosul edil Remus Sasu, proiect ce vizează ridicarea unui bloc de locuințe sociale, modernizarea și extinderea grădiniței cu program prelungit, reabilitări de străzi și trotuare, reabilitări de poduri și punți pietonale, o toaletă publică, amenajarea unui loc de promenadă pe Strada Ștrandului, cu spații comerciale de închiriere, conectarea unor clădiri publice la rețeaua de gaze sau eficientizarea încălzirii, modernizarea și extinderea Ștrandului Ocnița, asfaltări și iluminat public.

Totodată, primarul Remus Sasu reamintește că, linia ferată care leagă salina Ocnele Mari de gara din Râureni, care nu a mai fost folosită de peste 7 ani de zile, a redevenit activă, deci, atenție la tren!  Livrarea sării extrasă din Ocne are nevoie de mijloace suplimentare de transport, așa că s-au reluat cursele garniturilor de tren care traversează sudul  localității.

”Este important să știm că în zona intersecției străzii Pinilor cu strada Morilor și cu strada Ghioceilor, a intersecției străzii Cărpiniș cu strada Pinilor și a intersecției străzii Gânjulești cu strada Pinilor este nevoie de atenție sporită din partea celor care se deplasează pe jos sau cu mijloace proprii de transport. Contez pe respectarea regulilor de traversare a căii ferate și  pe sporirea atenției tuturor, pentru evitarea oricărui accident posibil. ”

Kandy Reisenauer

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *