O nouă zi din activitatea politică!

344 0
Vizitele în teritoriu continuă!
Întâlnirea cu colegii mei liberali din #Vlădești este pentru mine un moment de inspirație, de schimb de idei, de bucurie a revederii cu mulți dintre oamenii cu care am pornit la drum în urmă cu mulți ani.
ℹ️ Ieri, 29 mai 2022, am participat la ședinta biroului politic local în care doamna #IleanaElviraPopescu a fost aleasă președinte al organizației PNL Vlădești. De asemenea a fost ales și biroul politic local al PNL Vlădești.
💛💙 Alegerile au reunit reprezentanți ai Biroului Politic Județean PNL Vâlcea cu responsabilități în domeniu, precum doamna senator #ClaudiaBanu, doamna inspector #MihaelaAndreianu, domnul consilier județean #GheorgheFolea, domnul #FlaviusVăcaru și doamna #AlinaTîrlea.
Comuna Vlădești are un potențial fantastic, iar prin investiții inteligente și atragerea de fonduri vom schimba cu adevărat bunăstarea cetățenilor comunei Vlădești. Sunt absolut convins că noua echipă are toate resursele necesare: fermitate, curaj, putere de decizie, responsabilitate, integritate și energie, pentru a pune în practică cele mai imprtante și îndrăznețe proiecte pentru cetățeni.
⏳ Cel mai important lucru după care mă ghidez în viață este că nu mă feresc de responsabilitate și nu renunț. Am ținut să transmit și noii conduceri aceleași principii și i-am rugat să aibă încredere în cetățeni.
👏 Țin să le aduc

felicitări

conducerii organizației PNL Vlădești pentru toate realizările de până acum şi le doresc mult succes pe mai departe!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *