Primarul Mircia Gutău a vizitat recent modernizatul Club al Pensionarilor din Ostroveni

447 0

Primarul Mircia Gutău a verificat marţi seară lucrările de modernizare ale celui mai mare club al pensionarilor din Râmnic – cel din PT 5 Ostroveni, în vecinătatea Şcolii Gimnaziale ”Anton Pann”. Lucrările au constat în refacerea tencuielii interioare, zugrăveli, înlocuirea corpurilor din grupurile sanitare, a instalaţiei de iluminat şi montarea unei mochete noi; totodată, în exterior au fost amenajate suplimentar 10 locuri de parcare pentru locuitorii din zonă şi s-au amplasat containere ecologice pentru colectarea deşeurilor. Clubul din Ostroveni le oferă, astfel, seniorilor posibilitatea de socializare într-un spaţiu modern şi elegant, dotat cu masă de biliard, masă de tenis, un automat de cafea şi ceai, jocuri de şah, table şi rummy, precum şi două televizoare. Cu această ocazie, primarul Gutău le-a urat numeroşilor vârstnici prezenţi să se bucure de facilităţile oferite de Primăria Municipiului, angajându-se că asemenea lucrări de modernizare vor fi efectuate şi la celelalte cinci cluburi ale pensionarilor din Râmnic.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *