Avem spital și în Drăgoești!

11753 0

Investim, și aici, bani europeni și guvernamentali!

Spitalul de Psihiatrie de la Drăgoeşti este una dintre unitățile medicale aflate în coordonarea Consiliului Județean Vâlcea.

An de an, aici s-au făcut investiții care să aducă beneficii atât pentru pacienți, cât și pentru cadrele medicale.

Luni, 31 octombrie, la Drăgoești, am vizitat spitalul și am văzut clădirea în care am investit, până în prezent, cca 1 milion euro, și pentru care vom continua să alocăm fonduri. Vom avea aici 14 saloane pentru pacienți, sală de mese, zonă de îngrijire și consultații, precum și dotări specifice.

Am construit la Drăgoești și un laborator de analize medicale, dotat cu aparatură specifică, iar la intrarea în spital, am amenajat o clădire specială pentru zona de interacțiune între pacienți și aparținători, cu scopul de a proteja atât pacienții, cât și vizitatorii.

Vom investi în continuare în Spitalul Drăgoești și vom avea grijă pacienții și cadrele medicale să beneficieze de cele mai bune condiții.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *