Sărbătoresc calificarea lui Gabi Burtănete în finalele Mondialelor la un meci de Liga Campionilor!

344 0

Gimnaștii români vor fi prezenți în această seară în tribune la partida dintre Liverpool și Napoli, din ultima etapă a fazei grupelor

Evoluțiile bune de la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Liverpool, unde Gabriel Burtănete s-a calificat în finalele de la individual compus și de la sărituri vor fi sărbătorite într-un mod cu totul special de componenții echipei masculine a României.

Ei vor asista în această seară la un meci de fotbal de gală: Liverpool – Napoli, din ultima etapă a fazei grupelor Ligii Campionilor.

Planul a fost făcut încă din momentul în care sportivii noștri au aflat programarea probelor în competiție. Au văzut astfel că soarta le surâde și că au zi liberă de concurs – marți e programată la Liverpool finala echipelor la feminin – chiar când se va juca marele meci, așa că și-au luat bilete din timp.

Cel care aștepta cu cea mai mare nerăbdare această experiență era chiar antrenorul coordonator al lotului masculin, Marius Berbecar. El recunoaște că dintotdeauna a ținut cu ”cormoranii”, așa că nu putea rata această ocazie unică, chiar dacă ambele echipe sunt calificate, iar favoriții săi nu traversează cea mai bună perioadă în campionat, unde au pierdut ultimele două meciuri, la ultima clasată, Nottingham Forest, scor 0-1, și cu Leeds United, acasă, scor 1-2.

”Sunt fan și chiar o să merg la un meci la Liverpool. E imediat în prima zi după concurs, Liverpool – Napoli și o să facem împreună o vizită, să vedem un meci de fotbal bun. Cu cântatul mai slăbuț, că nu mă ajută vocea” – Marius Berbecar, antrenorul coordonator al lotului masculin de gimnastică al României.

După cum recunoaște, tehnicianul se uită des la fotbal, dar în special la cel internațional.

”Nu prea mă uit la fotbalul din România, ci la campionatele tari. În România chiar nu țin cu nimeni” – Marius Berbecar, antrenorul coordonator al lotului masculin de gimnastică al României.

Andrei Muntean e fan Real Madrid, dar acum va ține cu Liverpool

Andrei Muntean, cel mai experimentat component al lotului României, recunoaște că, deși ține cu Real Madrid, nu poate rata șansa de a vedea ”pe viu” pe Liverpool.

”Sunt fan fotbal și chiar ne gândeam să mergem la meciul cu Liverpool. Țin și cu Liverpool din campionatul Angliei, dar favorita mea e Real Madrid. Eu sper și cred că va câștiga Liverpool” – Andrei Muntean, component al lotului național de gimnastică al României.

Pasionat de muzică, Robert Burtănete, fratele geamăn al eroului delegației noastre, Gabriel, recunoaște că, deși îi place, nu a învățat imnul lui Liverpool. El se va bucura însă din plin de atmosfera de pe stadion.

”Am zis că o să mergem toți, toată delegația. După ce se termină concursul, mergem la un meci acolo. Nu știu dacă o să învăț imnul, dar o să fie frumos, mai ales că nu ajungi mereu acolo” – Robert Burtănete, component al lotului național de gimnastică al României.

El nu are o favorită în meciul de diseară.

”Nu contează, mi-e indiferent, Liverpool sau Napoli” – Robert Burtănete, component al lotului național de gimnastică al României.

Gabriel Burtănete, calificat cu al treilea rezultat în finala de la sărituri

La Campionatele Mondiale de gimnastică de la Liverpool, România va fi prezentă în două finale individuale masculine și în una feminină.

La masculin, Gabriel Burtănete s-a calificat atât în finala de la individual compus, cât și în cea de la sărituri. La individual compus, Gabi a ajuns în finală de pe locul 23, cu 79.798 puncte. În aceleași calificări, Răzvan Marc a fost pe locul 48, cu 76.499 puncte. Finala e programată vineri.

În finala de la sărituri, Gabriel Burtănete, campion mondial de juniori la această probă în urmă cu trei ani, a avut al treilea rezultat din calificări. El a înregistrat o medie de 14.633 (14.800 pentru prima săritură și 14.466 pentru cea de-a doua), fiind devandat doar de Artur Davtyan (Armenia, 14.900) și Carlos Edriel Yulo (Filipine, 14.849). Finala va avea loc duminică.

În competiția pe echipe, România, în componența Andrei Muntean, Gabriel și Robert Burtanete, Răzvan Marc și Roland Modoianu s-a clasat pe locul 19 cu 236.561 puncte (sol 38.866, cal cu mânere 35.965, inele 39.899, sărituri 42.233, paralele 41.600, bară 37.998). În finală s-au calificat Japonia, Marea Britanie, SUA, China, Italia, Spania, Brazilia și Coreea de Sud.

Ana Maria Bărbosu va concura joi în finala de la individual compus

În concursul feminin, Ana Maria Bărbosu va concura în finala de la individual compus programată joi. Ea s-a calificat cu al 20-lea rezultat, totalizând 52.233 (sărituri 13.000, paralele 13.433, bârnă 12.500, sol 13.300). În vârstă de doar 16 ani și debutantă la Mondiale, Ana este cea mai mică dintre cele 24 de gimnaste care vor participa în finala individuală de la M&S Bank Arena (câte două din Brazilia, SUA, Italia, Marea Britanie, China, Japonia, Olanda, Franța, Australia, câte una din Canada, România, Belgia, Spania, Finlanda și Coreea de Sud).

Cu 48.098 puncte, Andreea Preda, și ea debutantă la Mondiale, a fost a 58-a în calificări.

Ana și Andreea au fost singurele reprezentate ale României în concursul feminin de la Liverpool.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *