Trei noi proiecte, pentru gestionarea deșeurilor, în județul Vâlcea!

765 0

În ședința extraordinară a Consiliului Județean de astăzi, au fost aprobate trei proiecte privind înființarea unor centre de colectare prin aport voluntar în judeţul Vâlcea, ce urmează a fi realizate în parteneriat cu UAT-urile pe raza teritorială a cărora urmează a fi amplasate.

Este vorba despre trei investiții zonale, fiecare dintre ele va cuprinde mai multe centre de aport voluntar (în total 13), în care populația va putea să își depoziteze, fără costuri, deșeurile provenite din gospodăria proprie (deșeuri voluminoase, textile, mobilă, echipamente electrice și electronice, deșeuri periculoase, de grădină, din construcții și demolări etc)

Pentru implementarea acestor proiecte, se vor accesa fonduri prin PNRR, valoarea maximă eligibilă a unui proiect ridicându-se la cca 1.000.000 euro.

Odată realizate, aceste centre vor fi integrate în sistemul de management al deșeurilor de la nivelul județului Vâlcea și vor fi operate, în condițiile legii, în urma organizării unei licitații publice.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *