Unirea Bucovinei cu România

946 0

La 28 noiembrie 1918, Consiliul Național Român, întrunit în Palatul Mitropolitan de la Cernăuți, a votat în unanimitate unirea Bucovinei cu România vindecând astfel rana lăsată în trupul țării la 1774 prin ocuparea acesteia de către Imperiul Habsburgic. 1918 a fost un an astral pentru români; mai întâi Basarabia, apoi Bucovina și, în final, Transilvania, provincii istorice ale națiunii române, s-au unit cu țara prin voința poporului, recunoscută prin tratatele de pace care au urmat Primului Război Mondial. Unirea acestor teritorii și formarea României Mari au stabilit pentru prima data de la scurta reușită a lui Mihai Viteazu o coincidență între România ideală, a dreptului național, și cea reală, a fruntariilor recunoscute internațional. 

Chiar dacă astăzi această coincidență s-a pierdut, ea inspiră respect și speranță nației române; iar nouă, urmașilor acelora care au făcut posibila Unirea, ne fixează un standard de comportament  patriotic.

Filiala PNL Vâlcea, Președinte Cristian Buican

Articole asemănătoare

Tot raul spre bine

Postat de - 12 iulie, 2024 0
FacebookTwitter Decizia aberanta de a închide circulația rutiera pe Valea Oltului, o luna, luata de către ministrul transporturilor, are cu…

Miercuri, 01 februarie 2023, activitatea parlamentară a fost reluată printr-o nouă sesiune ordinară

Postat de - 1 februarie, 2023 0
FacebookTwitter   Î𝐧 ș𝐞𝐝𝐢𝐧ț𝐚 𝐝𝐞 𝐏𝐥𝐞𝐧 𝐚 𝐂𝐚𝐦𝐞𝐫𝐞𝐢 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚ț𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐚𝐥𝐞ș𝐢 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐢 𝐁𝐢𝐫𝐨𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐚𝐧𝐞𝐧𝐭. 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚ț𝐢𝐢 𝐬-𝐚𝐮 𝐞𝐱𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐭 î𝐧 𝐟𝐚𝐯𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚…

Viitorul națiunii

Postat de - 9 septembrie, 2024 0
FacebookTwitter Astăzi, la începerea școlii, transmit un mesaj de speranță, de optimism, elevilor și exprim recunoștința și respectul meu dascălilor…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *