De Ziua Națională a României

722 0
Luni am participat la ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și a Senatului din Parlament, consacrată sărbătoririi Zilei Naționale a României. La fel ca toți românii, sunt mândru în aceste momente de întreaga noastră istorie, în centrul căreia se află, desigur, data de 1 Decembrie 1918, ziua unirii românilor de pretutindeni și a teritoriilor locuite de ei. Sentimentul de unire, trăit atunci ca niciodată în istoria noastră, stă și astăzi la baza lucrurilor pe care le înfăptuim și a încrederii cu care înaintăm spre veacurile care vin.
De Ziua României îmi doresc să păstrăm și să întărim acest sentiment ca pe un jurământ pe care îl facem an de an, de a păstra, de a iubi și de a apăra ceea ce am câștigat prin sacrificiul multor generații de oameni, de-a lungul unei istorii ce se măsoară în mii de ani. La mulți ani!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *