Cu 3 medalii de aur la gât, visează la Jocurile Olimpice de la Paris!

406 0

Sabrina Maneca Voinea, cea mai bună gimnastă junioară din România, așteaptă cu nerăbdare 2023, primul său an de seniorat și anul decisiv pentru calificarea la JO.

La junioare, sportiva de 15 ani a urcat de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatul Național de la Bacău!

„Am câștigat la individual compus, și în finalele pe aparate, la sărituri și sol. Mă simt foarte bine, am făcut un concurs foarte bun” – Sabrina Maneca Voinea, componentă a lotului național de junioare de gimnastică artistică al României. 

Sabrina Maneca Voinea așteaptă cu nerăbdare 2023, primul ei an de seniorat!

„Va fi un an destul de greu, voi avea multe concursuri, un campionat mondial, unul european și cupe mai mici” – Sabrina Maneca Voinea, componentă a lotului național de junioare de gimnastică artistică al României .

Sabrina știe că la senioare va avea parte de competiții mult mai grele decât până acum, dar spune că e pregătită.

„Pentru mine va fi o trecere foarte bună, îmi place mult mai mult la seniorat decât la juniorat. În România nu îmi mai stă nimeni în cale”– Sabrina Maneca Voinea, componentă a lotului național de junioare de gimnastică artistică al României.

Frumoasa sportivă vrea să calce pe urmele mamei sale, Camelia Voinea, medaliată cu argint alături de echipa României la Jocurile Olimpice de la Seul.

„Aștept cu nerăbdare Jocurile Olimpice de la Paris. Pentru mine ar fi cea mai mare bucurie să fiu acolo”– Sabrina Maneca Voinea, componentă a lotului național de junioare de gimnastică.

La fel gândește și Amalia Ghigoarță, colega Sabrinei de la lotul național.

„Pentru mine 2023 va fi un an cu emoții, primul de seniorat. Sper din suflet să ne calificăm la Jocurile Olimpice, de la Paris. Mi s-ar împlini visul” – Amalia Ghigoarță, componentă a lotului național de junioare de gimnastică artistică al României. 

Are grijă de imaginea ei

Sabrina nu este doar talentată și plină de medalii, ci și foarte frumoasă! Înaintea fiecărui concurs se ocupă împreună cu mama, care îi este și antrenoare, de imaginea sa.

„Părul mi-l face mama și de machiaj mă ocup eu. De la mama am învățat să mă aranjez”-– Sabrina Maneca Voinea, componentă a lotului național de junioare de gimnastică artistică al României.

Refuză vacanțele

Venită după o accidentare, la Bacău, Amalia Ghigoarță a concurat la doar două aparate, bârnă și paralele, unde a câștigat aurul!

Deși a avut un an extrem de încărcat, cu foarte multe concursuri internaționale, Amalia nu se gândește la vacanță.

„Vreau să muncesc mai mult! Nu vreau vacanță! Merg în fiecare weekend acasă, nu duc lipsa familiei, îmi sunt alături mereu” – Amalia Ghigoarță, componentă a lotului național de junioare de gimnastică artistică al României.

Bacăul, capitala gimnastici românești

Pentru o săptămână, Bacăul a fost capitala gimnasticii românești. 3 Campionate Naționale  de Juniori (gimnastică masculină, gimnastică pentru toți și gimnastică geminină ) au avut în orașul din Moldova. După băieți și sportivii de la gimnastică pentru toți, între 26 și 27 noiembrie a fost rândul junioarelor să își aleagă campioanele în etapa finală a Campionatului Național de Gimnastică Artistică.

116 gimnaste de la CSM Arad, SCM Bacău, CSȘ Bârlad, CS Dinamo, CSA Steaua, CSȘ Buzău, CSȘ Viitorul Cluj, CS Farul – CSM Constanța, CSȘ 1 Constanța, LPS Cetate Deva, CSȘ Focșani, CSM Onești, CS Petrolul Ploiești, CSȘ 1 Timișoara și-au dat întâlnire în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușeanu” din Bacău.

Sabrina Maneca Voinea a devenit campionă națională la Junioare I, Nivel 1, la individual compus, Alexia Vănoagă la Junioare 1, la Nivel 2, Anamaria Mihăiescu la Junioare 1, la Nivel 3, Daria Tănasă la Junioare II, la Nivel 4, Aniela Tudor, la Junioare II, Nivel 5, Adelina Bădic la Junioare III, Nivel 6 și Miriam Giușcă, la Junioare III, Nivel 7.

În finalele pe aparate, Sabrina Maneaca Voinea și Amalia Ghigoarță și-au împărțit titlurile de campioane la Junioare I, Nivel 1, Sabrina a plecat acasă cu aurul la sărituri și sol, în timp ce Amalia cu cel de la bârnă și paralele.

Pentru prima dată, la Bacău, Federația Română de Gimnastică a premiat și cele mai bune cluburi de gimnastică din România.

Podiumul arată astfel, locul 1 – LPS Cetate Deva, locul 2 – CSȘ 1 Constanța și locul 3- CS Dinamo.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *