RACORDAREA LA CANALIZARE NU ESTE OPȚIONALĂ!

458 0

COMUNICAT DE PRESĂ

  • Amenzi de până la 4.000 lei pentru nerespectarea legii

Având în vedere modificările aduse Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă si de canalizare, prin care a fost introdusă obligativitatea racordării la sistemele publice de canalizare, existente sau nou înființate, Apavil S.A. face un apel către locuitorii județului Vâlcea să inițieze demersurile de racordare la rețeaua de canalizare existentă în zona în care locuiesc.

Obligativitatea este valabilă, deopotrivă, pentru persoanele fizice și juridice, inclusiv pentru  utilizatorii care dețin sisteme individuale adecvate autorizate, cu excepția situațiilor în care „instalarea unei rețele publice de canalizare nu se justifică din punctul de vedere al impactului asupra mediului  sau din motive economice”.

Nerespectarea de către utilizatori a acestor obligații (prevăzute la art. 31 alin. (14) din Legea 241/2006) constituie contravenție și se sancționează de către personalul împuternicit al Gărzii Naționale de Mediu cu amendă cuprinsă între 2.000 lei și 4.000 lei. Apa uzată nedeversată în sistemul de canalizare are un impact negativ asupra mediului, contaminând aerul, solul și pânza freatică din zonă, cu consecințe grave asupra sănătății populației. Deversarea apelor pluviale în rețeaua de canalizare este strict interzisă!

Solicitarea racordării la sistemul public de canalizare în zonele în care acestea există și pentru care sunt soluții tehnice de racordare, se face prin completarea și înregistrarea la societate a formularului „Cerere-comandă pentru obținerea avizului tehnic de branșare/racordare la rețelele de apă/canal” care se poate descărca de pe site-ul societății www.apavil.ro, secțiunea „Relații clienți – documente utile”. Formularul completat, precum și documentele solicitate în acesta, se vor depune la registratura societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5, urmând ca, după efectuarea lucrărilor de racordare și semnarea recepției, să se încheie contractul.

De asemenea, utilizatorii racordați la rețeaua de canalizare fără relație contractuală sunt rugați să se prezinte la Serviciul Contractare al Societății Apavil S.A. din Rm. Vâlcea, str. Carol I nr. 3-5, pentru intrare în legalitate! 

Societatea Apavil S.A. continuă campania de verificare în toate localitățile din aria sa de operare, colaborând strâns cu celelalte autorități competente în domeniu care, pe baza informațiilor furnizate de Apavil, vor pune în aplicare prevederile legale privind sancționarea contravențională a celor care nu respectă legea.

COMPARTIMENTUL COMUNICARE, MASS-MEDIA AL SOCIETĂȚII APAVIL S.A.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *