Primarul Mircia Gutău a semnat la București contracte de finanțare de aproape 7 milioane de euro prin PNRR

510 0

Prezent la București la începutul acestei săptămâni, primarul Mircia Gutău a semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației trei contracte de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare totală de aproape 7 milioane de euro. Proiecte vizate sunt: Reabilitarea termică a Liceului Sanitar „Antim Ivireanul” – în valoare de 13.878.570,08 lei, Renovarea energetică a Colegiului Energetic – în valoare 19.267.707,71 lei și Creșterea eficienței energetice în imobilul Dispensar TBC – cu valoarea de 1.296.495,43 lei. Pe aceeași componentă „Valul Renovării” a PNRR, edilul șef a mai semnat în luna decembrie a anului trecut mai multe contracte de finanțare totalizând 76 milioane lei pentru eficientizarea energetică a 10 blocuri de locuințe și a sediului Primăriei municipiului, iar alte proiecte vizând reabilitarea unor blocuri și unități școlare din Râmnic sunt în lista de așteptare de la MDLPA.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *