Compania ETA a mai primit un premiu: transportul de călători din Râmnicu Vâlcea, considerat mai bun decât cel din Oradea

360 0

Pentru a treia oară, ETA S.A. a urcat pe podiumul premianților în categoria „Compania de transport de pasageri a anului 2024” la Gala Ziua Cargo, desfășurată în Poiana Brașov în cursul ultimului week-end. Compania locală responsabilă de transportul de călători în muncipiul Râmnicu Vâlcea a urcat o poziție față de clasările la galele precedente (din 2019 și 2023), ocupând de data aceasta locul secund, la doar câteva puncte în urma câștigătoarei premiului întâi (Compania de Transport Public Iași) și înaintea societății Oradea Transport Local. În analiza performanțelor ETA S.A. a contat implementarea mai multor proiecte cu finanțare europeană în urma cărora au fost achiziționate 35 de autobuze noi, ecologice, alimentate cu gaz natural comprimat, s-au montat 89 de stații moderne de călători, dotate cu sistem de informare în timp real și cu camere de supraveghere, s-a modernizat din temelii baza auto de pe strada Depozitelor și s-a realizat un dispecerat modern pentru gestionarea mijloacelor de transport în comun prin intermediul unui sistem de semaforizare. Aproximativ 10.000 de râmniceni folosesc zilnic transportul de pasageri pe cele 16 linii care acoperă uniform întreaga suprafață a municipiului.

default

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *