Centrul Social de Urgență „Ioana” – cămin pentru persoanele fără adăpost din Râmnic

263 0

În contextul temperaturilor tot mai scăzute înregistrate în ultima perioadă în Râmnicu Vâlcea, Centrul Social de Urgență „Ioana”, care funcționează în subordinea Primăriei Municipiului prin intermediul Direcției  de Asistență Socială, găzduiește în acest moment 13 persoane (10 bărbați și 3 femei, cu vârste între 29 și 76 de ani) care se adăposteau în mod curent în scări de bloc, autogări, pe stradă etc., 7 dintre ele având și un handicap sau un istoric medical complex. La acestea se mai adaugă o persoană găzduită în baza Legii nr. 217/2003 privind violenţa domestică, pentru care s-a emis Ordin de Protecţie Provizoriu şi care nu are o altă alternativă de locuire.

Toți cei care sunt găzduiți în CSU „Ioana” din zona „1 Mai” beneficiază zilnic de o masă caldă în regim de catering și de ceai cald, de articole de igienă personală, articole vestimentare provenite din donaţii, de medierea relaţiei cu familia de origine (în vederea reintegrării), dar şi cu reprezentanţii administraţiei publice din localităţile de domiciliu pentru referirea cazurilor şi instituirea măsurilor de protecţie socială corespunzătoare, de consiliere psihologică, asistenţă medicală primară sau consiliere socio-juridică. Centrul are o capacitate de cazare de 21 de locuri în 7 camere, existând însă posibilitatea suplimentării acesteia, în cazuri de urgenţă, cu 10 saci de dormit și 3 paturi pliante.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *