Municipiul Râmnicu Vâlcea primește pentru a patra oară consecutiv titlul de ”Partener” al Săptămânii Europene pentru Democrație Locală (SEDL) – o inițiativă a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei lansată în anul 2007 pentru a încuraja municipalitățile să susțină participarea cetățenilor în luarea deciziilor pe plan local. La ediția din anul 2022 au luat parte 64 de participanți din 19 state membre ale Consiliului Europei, din care doar 21 au primit titlul de ”Partener”, ceremonia de premiere având loc în 28 februarie 2023 la Strasbourg, la Palatul Europei, în cadrul întâlnirii anuale a coordonatorilor SEDL. Municipiul Râmnicu Vâlcea a fost singurul reprezentant al României care a primit această distincție, fiind considerat de Congresul Autorităților Locale și Regionale ca fiind ”cel mai activ participant care reprezintă România în cadrul SEDL”.
Acțiunile promovate în cadrul SEDL s-au axat pe activități care au vizat implicarea comunității în proiecte de combatere a schimbărilor climatice, Congresul evidențiind cu precădere dezbaterea organizată de Primăria Râmnicu Vâlcea și reprezentanții Centrului pentru tineret Youth Hub cu tinerii voluntari din asociațiile pentru tineri sau lecția deschisă organizată de Asociația Environ și Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru elevii de la Școala Gimnazială nr. 5 în cadrul campaniei de colectare selectivă a deșeurilor electrice și electronice. A fost apreciat, de asemenea, dialogul permanent al conducerii Primăriei Râmnicu Vâlcea cu comunitatea locală, precum și cu alte municipalități: audiențele Primarului, întâlnirile organizate la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea cu elevi și profesori participanți în proiecte ERASMUS, precum și faptul că Municipiul Râmnicu Vâlcea reușește să păstreze o colaborare constantă cu orașele înfrățite prin participarea anuală a acestora la ceremoniile dedicate Zilei Imnului Național.
Biroul de Presă