Inițiativa mea legislativă prezentată ca un mare eveniment

727 0
Presa națională a publicat zilele trecute o știre de mare interes. Una dintre emisiunile de televiziune cele mai audiate, „Bună, România!”, a alocat minute bune lecturii integrale a inițiativei mele legislative de modificare a procedurii prin care se numește directorul general al Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Pe scurt, am introdus în lege avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru această numire, făcută până acum numai prin voința celui care deținea portofoliul de ministru.
Nu au fost puține semnalele care au venit de-a lungul timpului din interiorul instituției sau din mass-media și care au descris incidente și abuzuri petrecute ca urmare a folosirii acestei direcții ca instrument de presiune și de hărțuire a unor persoane. Am scris eu însumi de mai multe ori despre lipsa unor explicații minimale pentru respingerea sau retragerea avizelor ORNIS, ca să dau un singur exemplu. La originea procesului de respingere sau de retragere a acestui acces, obligatoriu pentru evoluția profesională a unor oameni, au acționat personaje îndoielnice, ajunse la comandă prin voința unui singur om.
Inițiativa mea legislativă introduce Consiliul Suprem de Apărare a Țării în procesul acestor numiri, ca pe un filtru responsabil și calificat prin compoziția sa. Inițiativa legislativă depusă acum este susținută prin semnătură de 106 parlamentari, colegi ai mei din Camera Deputaților. Este un grup important de deputați, îngrijorați, ca și mine, de istoria tulbure a unora dintre numirile care s-au făcut la conducerea Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Este de notorietate apariția acolo, la un moment dat a unui individ care s-a alăturat mai apoi unui grup infracțional de consumatori de produse halucinogene, ca să mai dau un exemplu.
Dublul control asupra accesului la acest nivel de comandă nu face decât să impună mai mult respect pentru funcția în sine, pentru utilizarea ei în scopul pe care îl are în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu implicații atât de importante în societatea românească, în general. Mă bucur nu numai de mulțimea colegilor care mi s-au alăturat prin semnătura lor, ci și pentru reflectarea în presa națională a subiectului și a rolului pe care îl am în redactarea și în susținerea acestui subiect legislativ. (vezi: https://www.b1tv.ro/inregistrari/buna-romania/06-03-2023 și https://adevarul.ro/…/proiect-de-lege-seful-dgpi-numit…)

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *