Pentru o corectă intonare a Imnului național.

345 0
Zilele trecute, Camera Deputaților a votat cu o majoritate covârșitoare o inițiativă legislativă pe care am redactat-o alături de colegii mei, deputații Daniela Oteșanu, Ștefan Ovidiu Popa și senatorul Bogdan Matei.
Împreună, îi reprezentăm pe vâlceni în Parlamentul României. De data aceasta ne-am unit forțele pentru a susține o inițiativă legislativă sugerată de un fost parlamentar social-democrat vâlcean, judecătorul Acsinte Gaspar. Am povestit pe această pagină întâlnirea pe care am avut-o cu Acsinte Gaspar la București, în urmă cu mai mult timp. În cadrul acelei întâlniri, domnia sa a sugerat o modificare și o completare a articolului 10 din Legea 76/1994 privind arborarea drapelului, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României de către autorități și instituții publice.
Textul pe care l-am formulat ca inițiativă legislativă obligă pe organizatorii festivităților la care se intonează imnul național la expunerea în format tipărit și afișat pe ecrane video a primelor patru strofe ale poeziei „Deșteaptă-te, române!”, înlesnind astfel intonarea imnului la nivelul întregului grup participant la eveniment. Am plecat de la observația că foarte multă lume nu cunoaște cu exactitate aceste versuri și alege să nu greșească rostind eronat cuvintele imnului național. Ori de câte ori s-a întâmplat ca materialele promoționale distribuite să conțină și textul tipărit al imnului național, vocile celor prezenți s-au alăturat corului prezent la festivitate. Suntem cu toții interesați ca imaginea noastră națională să capete amplitudinea istoriei glorioase a poporului român la fiecare eveniment în care sunt prezentate publicului drapelul, imnul și stema României.
Mulțumesc și aici domnului Acsinte Gaspar pentru idee și colegilor din grupul social-democraților vâlceni, alături de care am redactat această inițiativă legislativă.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *