3 din 3 pentru Bernadette Szocs! A sărbătorit aurul punându-și câinele în Cupă!

598 0

Bernadette Szocs a dominat Campionatele Naționale de tenis de masa, cucerind primul loc la toate cele 3 categorii: simplu, dublu feminin, alături de Eliza Samara, colega de la CSA Steaua și de la echipa națională, și dublu mixt, împreuna cu Ovidiu Ionescu, devenit campion național și la simplu.

La finalul celor 2 zile obositoare de concurs, după peste 10 meciuri jucate, cea mai sexy dintre jucătoarele de tenis de masă din România a plecat acasă cu trei trofee.

„Am muncit mai mult ca niciodată în ultima perioadă pentru că mi-am dorit foarte mult să pot câștiga din nou, la fel ca anul trecut, cele 3 medalii de aur la naționale. Motivație există an de an și mi-am setat ca obiectiv să cuceresc toate trofeele la naționale până mă voi lăsa. Munca nu te minte niciodată și nu aș fi putut să accept să nu câștig toate medaliile. Sunt foarte muncitoare, serioasă și disciplinată, antrenorul meu mă ajută mult și are încredere în mine” – Bernadette Szocs, campioană națională la tenis de masă.

Ca și anul trecut, Berni a sărbătorit cucerirea medaliilor cu patrupedul pe care-l iubește enorm, un Pomeranian pe care l-a pus în Cupa obținută pentru primul loc.

„De când l-am primit cadou mi-am propus ca în ziua finalelor să-l iau la sală, să-l pun în cupă, după ce câștig și să-i face poze. Este ca o superstiție, dar și talisman norocos. Sper să trăiască 16 ani și eu an de an să fac poza cu el în cupa de campioana ” – Bernadette Szocs, campioană națională la tenis de masă.

Ovidiu Ionescu, dublu campion național, vede medaliile de aur câștigate ca un boost de moral.

„Nu am avut o perioadă foarte bună în ultimele luni, așa că mă bucur enorm pentru ce am realizat, în special pentru aurul de la simplu. Aceste medalii în oferă multă încredere și mi-am confirmat că pot juca din nou la cel mai înalt nivel. În proba de simplu a fost complicat, mai ales în semifinale, când l-am învins pe Rareș Șipoș foarte greu, poate datorită experienței mele. Mi-a plăcut foarte mult să joc la naționale, am avut public numeros și m-am bucurat să-mi revăd prietenii și familia, pentru că eu sunt mai mereu plecat din țară și nu apuc să petrec mult timp cu ei” – Ovidiu Ionescu, dublu campion național la tenis de masă.

Cristi Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă, s-a declarat mulțumit de nivelul  competiției organizate la Sala Rapid și recunoaște că toți pașii făcuți de forul pe care-l conduce sunt în direcția obiectivului de a cuceri o medalie olimpică, singura care lipsește din palmaresul federației.

„Am avut 3 zile grele, intense, dar m-a bucurat nivelul foarte ridicat al competiției. Am văzut mult mai mulți jucători pe care i-am luat „în colimator”, mai ales fiind vorba de an preolimpic. Sunt mulțumit că s-au egalat valorile și că oricine din cei ajunși în primii 8 ar fi putut câștiga titlul național. Juniorii și junioarele deja pun mari probleme seniorilor și au și câștigat împotriva lor. Discuția noastră permanentă este legată de obiectivul final, acela de a cuceri o medalie olimpică. Am trecut de prea multe ori pe lângă acea mult dorită medalie, la Tokyo am luat d 2 ori locul 5, așa că poate la Paris putem realiza acest obiectiv” –  Cristi Romanescu, președintele Federației Române de Tenis de Masă.

CÂȘTIGĂTORII MEDALIILOR LA CAMPIONATELE NAȚIONALE – 2023

Simplu feminin

  1. Bernadette Szocs (CSA Steaua București)
  2. Andreea Dragoman (CSA Steaua București)
  3. Tania Plaian (CS Gloria 2018 Bistrița)
  4. Elizabeta Samara (CSA Steaua București)

Simplu masculin

  1. Ovidiu Ionescu (SCM Gloria Buzău)
  2. Hunor Szocs (CSA Steaua București)
  3. Rareș Șipoș (CS Dinamo București)
  4. Eduard Ionescu (CSA Steaua București)

Dublu masculin

  1. Iulian Chirița (CS Rapid București)/Cristian Chirița (CSM Constanța)
  2. Ovidiu Ionescu (SCM Gloria Buzău)/Alin Spelbuș (CS Rapid București)
  3. Rareș Șipoș (CS Dinamo București)/Cristian Pletea (CSM Constanța)
  4. Eduard Ionescu/Darius Movileanu (CSA Steaua București)

Dublu feminin

  1. Bernadette Szocs/Elizabeta Samara (CSA Steaua București)
  2. Adina Diaconu/Irina Ciobanu (CS Rapid București)
  3. Tania Plaian/Ioana Sîngeorzan (CS Gloria 2018 Bistrița)
  4. Andreea Dragoman (CSA Steaua București)/Elena Zaharia (LPS NR Constanța)

Dublu mixt

  1. Ovidiu Ionescu (SCM Gloria Buzău)/Bernadette Szocs (CSA Steaua București)
  2. Eduard Ionescu/Andreea Dragoman (CSA Steaua București)
  3. Cristian Pletea (CSM Constanța)/Adina Diaconu (CS Rapid București)
  4. Rareș Șipoș (CS Dinamo București)/Ioana Sîngeorzan (CS Gloria 2018 Bistrița)

foto: FRTM

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *