Sexy-doctorița a sărit cu parașuta!

408 0

AntoanelManac, cemai bună sportivă de triatlon din România, este înnebunită după senzațiile tari! În vacanța din Dubai frumoasa sportivă a experimentat zborul cu parașuta.

Antoanelei Manac îi place adrenalina și în vacanță! De câte ori are ocazia, frumoasa sportivă experimentează activități noi și pline de suspans. Asta a făcut și în vacanța din Dubai. Cea mai bună triatlonistă din România s-a dat cu parașuta!

 „A fost o experiență nemaipomenită. Nu aș putea să compar cu nimic, au fost cu totul alte emoții față de cele dinaintea unei curse sau față de emoțiile de la spital” -Antoanela Manac, componentă a lotului național de triatlon al României. 

Anto recunoaște că a avut mari emoții.

 „A fost nemaipomenit, dar mi-a fost foarte frică. Când mi-a spus 3, 2, 1 și acum sărim…eram panicată, nu cred că mai conștientizam” – Antoanela Manac, componentă a lotului național de triatlon al României.

În Venezuela, valurile și curenții i-au pus mari probleme

Din punct de vedere profesional, 2023 va fi un an plin pentru Antoanela. Tânăra luptă să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor.

„Acest an este foarte important pentru mine în vederea calificării la Jocurile Olimpice. Am participat deja la prima cursă internațională, care a fost în Venezuela, un triatlon pe distanță olimpică” – Antoanela Manac, componentă a lotului național de triatlon al României. 

Triatlonista a mers pentru prima dată în Venezuela, iar drumul a fost cu peripeții.

„A fost o călătorie destul de lungă, care a durat 3 zile. Am pierdut avionul, prima legătură din Istanbul din cauza cutremurului și a trebuit să dorm acolo. Apoi am avut un zbor de 14 ore” – Antoanela Manac, componentă a lotului național de triatlon al României. 

Și în timpul concursului sportiva a trăit periculos.

 “Am avut un șoc chiar la proba de înot, proba unde mă simt cel mai stăpână. Valurile erau mari și curenții puternici și mi-a fost foarte greu să ies din apă. Practic, încercam să ies la mal și curenții mă trăgeau înapoi în mare, a fost ceva ce nu am mai trăit până acum” – Antoanela Manac, componentă a lotului național de triatlon al României.

Face operații în zona abdominală

Când nu este la antrenamente și la competiții, Antoanela operează! Sportiva a terminat medicina, iar acum este medic rezident la Spitalul Colțea. Asta după ce și-a făcut și un stagiu de pregătire la Spitalul Municipal.

“Am revenit la spitalul meu de suflet, Colțea, unde lucrez alături de domnul profesor doctor conferențiar, într-o echipă unită de la care am ce să învăț. Am făcut un stagiu și la Spitalul Municipal și am ales un spital de urgență, acolo unde totul se întâmplă în mare viteză, exact cum îmi place mie” – Antoanela Manac, componentă a lotului național de triatlon al României. 

Antoanela Manac este medic rezident pe chirurgie vasculară.

„Am început cu chirurgia generală, iar acum operez în zona abdominală și nu numai”- Antoanela Manac, componentă a lotului național de triatlon al României.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *