O nouă reprezentare în cadrul Mogosoaia ClasicFest 12

505 0

Așa cum a obișnuit publicul în ultimii 12 ani, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, își deschide porțile pentru o nouă ediție a Mogoșoaia ClasicFest, care se va desfășura sub genericul Culturile lumii”. Țări din Asia, Europa, America de Nord și de Sud și-au anunțat participarea, iar cu ocazia acestui festival le veți putea descoperi prin muzică, artă plastică, dans, imagini și tradiții

Evenimentul va avea loc în perioada 27-28 mai 2023.

Organizatori sunt: Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului și Asociația Pro Valores.

Pe lângă India, Franța, Mexic, Ecuador, Portugalia, China, Armenia, Japonia și România, în ultimul moment a apărut posibilitate de a cunoște și Siria, care va fi reprezentată de pictorul Ammar Alnahhas. Vernisajul expoziției va avea loc în deschiderea festivalului, pe 27 mai, la ora 12,30.

Pictorul Ammar Alnahhas s-a născut în Siria, acum mai bine de patru decenii, și, la Damasc, a absolvit Sculptura. A venit în România, în 2006, și a descoperit culoarea și viața artistică românească. În scurt timp a devenit un apreciat și îndrăgit pictor, autor al unei opere originale, în care se îmbină armonios, cu o rezonanță universală, amintiri, evocări ale copilăriei, descoperiri și minuni, peisaje și impresii românești. A participat la numeroase simpozioane de pictură în România și în Tunisia, a realizat expoziții personale de succes și a devenit membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Timp de două zile, în spațiile de poveste, încărcate de istorie și frumos ale Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia vă veți putea bucura de: concerte, expoziții de artă plastică, fotografie, obiecte tradiționale, proiecții de filme, spectacole de dans, ateliere handmade pentru copii.

Sâmbătă 27 mai seria de atracții va începe la ora 12,30 cu vernisajul expoziției pictorului sirian Ammar Alnahhas.

La ora 13,00  va avea loc Festivitatea de premiere și vernisajul expoziției laureaților ediției a IV a a Concursului Internațional de artă plastică “Martha Bibescu”, organizat în premieră în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România.

La ora 14 va debuta suita de manifestări propusă de India: prezentare de filme documentare, concertul susținut de Victor Marius Beliciu și Anand la sitar și tabla (Cuhnie), parada costumelor tradiționale, o expoziție de obiecte de artă indiană și ateliere pentru copii.

La ora 15 – Franța va fi reprezentată printr-un recital susținut de acordeonistul Fernando Mihalache.  Recialul va avea loc în Lapidarium.

America Latină, de la ora 16, va electriza spectatorii cu un concert spectaculos care va fi găzduit în Lapidarium și  susținut Enescu Percussion Group și de asemenea îi va încânta cu o expoziție de artă din Mexic și Ecuador.

Ora 17 este ora călătoriei muzicale în Portugalia. În Sala Scoarțelor, Violonistul Liviu Scripcaru și pianista Viorela Ciucur vă vor fi ghizi în lumi sonore imaginate de: Joao de Souza Carvalho, Augusto Machado, Joao Arroyo, Jose Vianna da Motta, Alfredo Keil, Alfredo Napoleao, Alexandre Rey Colaco și Antonio Fragoso.

Duminică 28 mai, de la ora 11,00, debutează manifestările propuse de CHINA, prin Institutul Confucius din cadrul Universității din București: parada costumelor tradiționale din China, un spectacol cu dansuri și muzici tradiționale. De asemenea, vor fi organizate demonstrații de caligrafie chineză, un atelier de pictura a măștilor de operă în stil Beijing și un atelier de acuarelă – tehnică picturală tradițională.

La ora 12,30, Armenia va prezenta un program complex de manifestări: Expoziția de pictură a artistului plastic Abraham Azarian, prelegerea susținută de Haik Azarian despre arta armeană cu influențele și asemanările ei în spatiul românesc (Lapidarium), un spectacol de dansuri tradiționale armenești și de asemenea vor avea loc ateliere de dans și artă tradițională armeană.

La ora 13,45 vor începe evenimente legate de cultura Japoniei: demostrație de Ikebana (arta florală japoneză), realizată de Sanda Lazur și un concert de marimbafon susținut în Lapidarium de Irina Rădulescu.

De la ora 15,00 va debuta seria de evenimente care vor reprezenta România. Va fi o spectaculoasă demostrație de pictură la 4 mâini, în care pictorii acuareliști Mircea Corcodel și Vladimir Ivanovici vor realiza împreună un tablou, care la final va fi expus pe scena concertului “Românesc 100%”, care va fi susținut de la ora 17,00, în Sala Scoarțelor, de violonistul Valentin Albeșteanu și pianistul Valentin Cucu. Cei doi vor prezenta cele mai frumoase piese românești din repertorul clasic, interbelic și tradițional românesc.

Pe parcursul ambelor zile de festival vor avea loc ateliere handmade, coordonate de Olesea Savvateeva. Locurile la aceste atelierele pentru copii și adolescenți sunt limitate. La fiecare dintre acestea vor fi acceptați maxim 10 participanți. Doritorii trebuie și exprime dorința scriind pe adresa asociatiaprovalores@gmail.com.

La manifestarile din spațiile interioare ale palatului intrarea este libera in limita locurilor disponibile.

Mai multe amănunte pe:

https://www.asociatiaprovalores.ro/mogosoaia-clasic-fest-2023/

Organizator: Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului,  Primăria Municipiului Bucureşti

Sponsori: Pictor Shop și Moutai Romania

Parteneri: Asociaţia Culturală “Pro Valores”, Ovalsart, Institutul Confucius din cadul Universității din București, Uniunea Armenilor din România, Ambasada Mexic în România, Centrul Cultural Indian Tansen, Ambasada Indiei în România, Uniunea Artiștilor Plastici din România.

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Trinitas, Trinitas TV, HotNews.ro, Agerpres, Amos News, Observator cultural, Propagarta, Modernism, Bucureşteni.ro, JurnalMM.ro, onlinegallery.ro, Zile și nopti, Coolt Neamț, Roportal.ro, Agentia de carte, România pozitivă.

Sebastian CRACIUN

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *