28 de misiuni executate de pompierii vâlceni în ultimele 24 de ore

534 0

BULETIN INFORMATIV

 În perioada 16 mai ora 08:00 – 17 mai ora 08:00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au intervenit pentru gestionarea a 28 de situații de urgență, dintre care : 25 pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale, un incendiu și două alte situații de urgență.

Membrii echipajelor SMURD au acordat asistență medicală în 25 de cazuri, pentru diverse traumatisme și afecțiuni medicale.

 Ieri seară, în jurul orei 18.00, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc situat pe Calea lui Traian din municipiul Râmnicu Vâlcea.

La fata locului au fost trimise două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și autoplatforma de lucru la înălțime. Sosiți la locul intervenției, salvatorii au găsit apartamentul inundat cu fum, iar în interior o femeie de 71 de ani căzută la podea, intoxicată cu fum, aflată în stare de semiconștiență.

Imediat, victima a fost evacuată și i s-au acordat îngrijiri medicale. În acelaș timp, a fost lichidat incendiul care se manifesta în bucătăria apartamentului, în zona aragazului lăsat aprins și nesupravegheat, cu mâncarea la gătit.

La scurt timp de la sosirea salvatorilor la locul intervenției, incendiul a fost lichidat, înainte ca acesta să se propage la bunurile din apropiere.

Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma nesupravegherii aragazului în timpul folosirii.

În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *