Vineri, 19 mai, primarul Mircia Gutău a inaugurat parcul din vecinătatea Gării CFR în care, printre elementele obișnuite ale unei astfel de facilități de agrement, se numără, în premieră la Râmnic, două piste de pumptrack. Parcul a fost realizat pe o suprafață de 1822 mp de teren, degradat și restricționat publicului, din proprietatea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, închiriată Municipiului Râmnicu Vâlcea în baza HCL nr. 216/2022 în luna august a anului trecut, după demersuri susținute pe lângă responsabilii din compania feroviară și din Ministerul Transporturilor. În cadrul investiției s-au amenajat alei și zone verzi prevăzute cu instalație automată de irigații, s-a montat mobilier urban – bănci, coșuri de gunoi, o cișmea, s-au montat echipamente de joacă și aparate de fitness, o toaletă, iar pe stâlpii din rețeaua de iluminat stradal de pe strada Maior V. Popescu, care mărginește noul parc, au fost atașate lămpi suplimentare care asigură iluminatul necesar. În premieră pentru Râmnic, au fost montate două piste de pumptrack cu lungimea totală de aproximativ 90 m, ideale pentru parcurs în viteză cu role, biciclete, trotinete sau skate-board-uri. O astfel de pistă este o cerință mai veche a tinerilor din municipiu, scoasă în evidență și în cadrul procesului de bugetare participativă derulat la finele anului trecut, care a dat câștigător proiectul unui parc cu o astfel de amenajare. Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău a transmis mulțumiri CNCF CFR SA pentru disponibilitatea pentru colaborare și a reafirmat faptul că Primăria Râmnicului a fost și este în continuare atentă la dorințele cetățenilor, indiferent de vârsta acestora.

- Acasă
- Primăria Râmnicu Vâlcea
- Premieră la Râmnic! La solicitarea tinerilor, noul parc de lângă Gara CFR oferă două piste de pumptrack
Articole asemănătoare
DISPOZIŢIA NR. 165 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă ordinară
Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea; Luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi…
Mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice
Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice doresc să transmit tuturor seniorilor din Râmnicu Vâlcea cele mai calde sentimente de…
Bilanțul Jandarmeriei Vâlcene
Jandarmeria Vâlceana și-a prezentat bilanțul pe anul 2019, într-un cadru deosebit, acela al teatrului Anton Pann din municipiul Râmnicu Vâlcea.…
Pe vremea Regelui Carol I, se făceau 100 de kilometri de cale ferată pe an. Noi ne lăudăm cu 7 kilometri de metrou în 9 ani
Pe vremea Regelui Carol I, se făceau 100 de kilometri de cale ferată pe an. Noi ne lăudăm cu 7…
Cioloș îi cere demisia ministrului Educației: Este haos
Și Cioloș cere demisia lui Anisie ca și Dîncu de la PSD. ”Guvernul este incompetent în chestiunea deschiderii școlilor. Până…
Curs BNR 21-09-2026
€5.264
$4.584
Ultimele articole
-
12:24 pm - 21 septembrie, 2026
Reabilitare cămin cultural din oraș Băile Olănești
-
10:40 am - 21 septembrie, 2026
Zilele Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”, la Râmnicu Vâlcea, între 21 și 25 septembrie
-
10:37 am - 21 septembrie, 2026
„Latino Simfonic”, cu Analia Selis, luni, 21 septembrie, la Râmnicu Vâlcea, ora 19:00
-
10:35 am - 21 septembrie, 2026
3,03% – rata şomajului la 31.08.2026, în județul Vâlcea
-
10:33 am - 21 septembrie, 2026
Când toată lumea zboară în aceeași direcție, cine mai alege drumul? Spectacolul „Liber Volatilium” ajunge la Râmnicu-Vâlcea