Mândru de Râmnicul meu!

373 0

Împlinirea a 635 de ani de la prima atestare a Municipiului Râmnicu-Vâlcea constituie prilejul de a mulţumi lui Dumnezeu pentru faptele luminoase care au străbătut veacurile și de a descoperi vocația de înnoire și cultivare a darurilor ce ne sunt împărtășite și de care suntem, cu adevărat, mândri.

Sentimentul de mândrie față de Râmnic prilejuiește un profund periplu prin tezaurul nesfârșit al frumuseții sale arhitectonice, al locurilor care te coboară în istoria unuia dintre cele mai importante orașe ale Evului Mediu, „oraș al domniei” sale, Voievodului Mircea cel Bătrân, apărător de țară, ctitor vrednic de lăcașuri sfinte și de cultură românească. Numele voievodului Mircea a fost pomenit cu mândrie în cetatea Râmnicului în toată perioada Evului Mediu și necontenit până astăzi, iar orașul său a rămas într-o permanentă atenție a voievoiezilor care i-au cinstit memoria și s-au îngrijit de ctitoriile sale, amintindu-i aici pe Sfântul Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei Basarab și Sfântul Constantin Brâncoveanu, până la domnitorul Barbu Știrbei, cel care s-a alăturat Sfântului Ierarh Calinic, episcopul cu viață sfântă care s-a implicat nu doar în rectitorirea Centrului Eparhial, ci și a orașului care păstra mireasma parfumului aducerilor-aminte a unor veacuri strălucite, în care, cu totul îndreptățit, a fost considerat a fi „capitala tiparului”.
De această recunoaștere suntem mândri și noi, pentru că Râmnicul are privilegiul de a fi fost cunoscut prin tipografiile sale în întreg spațiul românesc și în cel european, în Antiohia, pentru care s-au tipărit un Liturghier greco – arab şi un Ceaslov greco – arab, apoi în Iviria și Ierusalim, iar cărțile de la Râmnic au întregit colecțiile private și cele ale bibliotecilor universităților din întreaga Europă.
Suntem deopotrivă mândri că acest spațiu duhovnicesc a fost ales în anul 1503 drept reședință a Episcopiei Râmnicului Noului-Severin și s-a aflat sub oblăduirea duhovnicească și îndrumarea administrativă a unor ierarhi cu viață sfântă, cărturari, traducători și ctitori de lăcașuri sfinte, de școli și de cultură românească. Cronicile Episcopiei Râmnicului păstrează alese mărturii despre vizitele domnitorilor și oaspeții acestora, ale ierarhilor din țară și străinătate, profesori ai academiilor domnești, medici străluciți, pictori, poeți și oameni de cultură care au contribuit la îmbogățirea tezaurului spiritualității și culturii Olteniei de sub Munte, i-au admirat frumusețea și au făcut cunoscut acest oraș în întreaga lume.
Mândri suntem și de recunoștința pe care cultura română o poartă activității desfășurate la Râmnic, sub atenta oblăduire a Sfântului Antim Ivireanul și a episcopilor Damaschin, Climent, Chesarie și Filaret, al căror nume rămân pentru veșnicie amintite în istoria limbii române. Pe lângă cărțile de cult, de Râmnic este legată apariția în anul 1726 a primului abecedar din Țara Românească, Întâia învăţătură pentru tineri, în limba română și slavonă. Suntem mândri și de faptul că la Râmnic șia găsit împlinirea și desăvârșirea cartea de cult prin apariția pentru prima oară în limba română a celor 12 Mineie, între 1776 şi 1780. Aceasta era forma finală românească a ultimelor cărți de cult ce mai rămăseseră de tipărit, iar Râmnicul a avut o însemnătate deosebită în această istorie a tiparului românesc.
Mândri suntem și de faptul că din strana Bisericii „Buna Vestire” din Râmnic, dascălul de psaltichie Anton Pann, participând la ceremonia de sfinţire a stindardelor libertăţii naţionale, organizată la Biserica „Toți Sfinții”, a compus melodia imnului național al României, care a fost intonat în orașul de sub poalele Capelei în anul 1848.
Mândri de Râmnic suntem cu fiecare moment de cinstire a trecutului, dar, mai ales, suntem mândri atunci când faptele noastre devin licăr de lumină călăuzitoare spre asumarea unei demnități ancorate în credinţă și cultură.
Sentimentul prețuirii față de locul în care trăiești descoperă întrepătrunderea dintre fidelitatea față de valorile consacrate ale acelui spațiu – cu toate împlinirile, bogățiile, frumusețile și lipsurile sale – și simfonia trăirilor de fiecare zi.
Mândri suntem și noi de Râmnicul de astăzi, trăind bucuria de a așeza punți de cooperare pe toate palierele orașului încărcat de istorie, cu care ne identificăm, toți deopotrivă și fiecare în parte, ca fiind al său, privind eleganța arhitecturii fermecătoare a bisericilor și clădirilor somptuoase, îngemănată, într-un cadru armonios, de modernitatea arhitectonică.
Îmbinând tradiția cu noutatea, liniștea cu freamătul de zi cu zi, Râmnicul inspiră încredere și curaj în manifestarea vocației creatoare și ne îndatorează să contribuim la păstrarea și afirmarea acestei moșteniri spirituale și culturale în care a fost înveșmântat.
Pentru aceasta, dorim ca aceste zile de sărbătoare să așeze în inimile tuturor râmnicenilor bucuria comuniunii, spre a se împărtăși din darurile pe care Dumnezeu le-a așezat în acest spațiu cu totul și cu totul binecuvântat, urându-le: La mulți ani!

† Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *