Manifestări culturale în comunele județului

797 0

Pe 29 iunie, de ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, importantă sărbătoare a creștinătății, în mai multe comune din județul nostru au avut loc manifestări culturale care și-au creat deja o tradiție.

La Roșiile, în organizarea Consiliului Local și a primarului PNL, Constantin Dumitru, cu începere de la ora 13:00 au avut loc manifestări folclorice în cinstea zilelor comunei, precum și târgul anual de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cu această ocazie a fost premiată o elevă din localitate care a luat nota 10 la evaluarea națională. La Orlești,  Consiliul Local a organizat ediția a 24-a a Bâlciului Anual la Sate cu o largă participare a unor cunoscuți interpreți ai folclorului vâlcean.

Începând cu ora 17:00 la Păușești-Măglași în coordonarea primarului PNL, Dediu Alexandru Dorel, și a Consiliului Local a avut loc Sărbătoarea Teiului, ediția a XII-a și un spectacol de muzică populară și de divertisment susținut de reputați artiști. Și aici autoritățile locale au premiat elevii din comună care au obținut note peste 9,50 la evaluarea națională.

Din partea PNL VÂLCEA o importantă delegație alcătuită din parlamentari, membrii ai Biroului Politic Județean, consilieri județeni și locali, primari PNL, condusă de președintele Filialei, profesor Cristian Buican, a participat pe parcursul zilei de 29 iunie la toate cele trei manifestări. Din delegație a făcut parte și secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Aurel Simion, care a ținut scurte alocuțiuni la fiecare dintre cele trei evenimente. Delegația PNL a fost prezentă mai întâi la Roșiile, apoi la Orlești și Păușești-Măglași. Cu ocazia acestor vizite, membrii delegației au avut variate schimburi de opinii cu cetățenii, s-au putut informa asupra doleanțelor acestora și și-au putut expune proiectele despre dezvoltarea în continuare a localităților din județul nostru.

Prezența conducerii filialei în mijlocul cetățenilor  va continua ca și până acum, inspirată de principiul fundamental că politicienii sunt în slujba cetățenilor, un principiu căruia Partidul Național Liberal a știut întotdeauna să-i dea viață spre binele fiecăruia dintre noi.

Filiala PNL Vâlcea

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *