Râmnicul sub caniculă! Municipalitatea a luat toate măsurile de protecție în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă

318 0

O serie de măsuri au fost dispuse de conducerea Primăriei Municipiului în contextul temperaturilor foarte ridicate din această perioadă. Astfel, în cele trei piețe ale Râmnicului – Centrală, Nord și Ostroveni – râmnicenii afectați de căldură se pot recupera termic în spațiile special amenajate ale Piețe Prest, unde pot bea un pahar cu apă rece și se pot odihni într-o încăpere ventilată corespunzător. Totodată, pe toate cele 50 de mijloace de transport ale ETA (dintre care 35 de autobuze noi, achiziționate în ultimii 3 ani cu fonduri europene), instalațiile de aer condiționat funcționează în regim permanent, fiind setate la o temperatură ambientală de 25˚C pentru o experiență cât mai plăcută a pasagerilor. Prin grija Direcției Administrația Domeniului Public, toate cele 8 fântâni arteziene din municipiu sunt complet funcționale, iar trecătorii își pot astâmpăra setea la cele 20 de cișmele și 7 fântâni de adâncime (la care se poate adăuga în scurt timp și recent reabilitata „Fântâna lui Miuță” din Ostroveni, dar numai după analiza potabilității apei) din diverse zone ale orașului. Spațiile destinate relațiilor cu publicul – și care presupun un aflux mai mare de cetățeni – de la Direcția Evidența Persoanelor din strada Regina Maria și de la Direcția Economico-Financiară de la Arenele „Traian” sunt, de asemenea, răcorite cu instalații de aer condiționat, iar cetățenii prezenți aici au la dispoziție dozatoare cu apă. Nu în ultimul rând, au fost luate măsuri distincte și pentru confortul animalelor de la Grădina Zoologică din Ostroveni: astfel, celor peste 200 de animale și păsări din spațiile exterioare ale grădinii li se schimbă apa de trei ori pe zi, iar acolo unde este posibil, li se oferă porții suplimentare de fructe răcite în prealabil în frigider.

În această perioadă caracterizată de caniculă, Municipalitatea recomandă râmnicenilor să evite pe cât posibil expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00, să se îmbrace în haine adecvate, de culori deschise și largi, să consume apă în cantități mai mari decât de obicei, dar și să păstreze un contact permanent cu rudele sau cunoștințele cu afecțiuni medicale, vârstnice sau cu dizabilități.

Biroul de Presă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *