Cristian Buican, se bucură deja de primirea finanțării pentru proiecte importante ale comunităților pe care le administrează

718 0

Comunicat de presă

Așa cum anunțam în urmă cu o săptămână, Ministrul liberal al Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea, își onorează angajamentul de a accelera finanțarea proiectelor din Programul „Anghel Saligny”. În acest sens, și primarii liberali din județul nostru, după cum a amintit președintele filialei județene, deputat Cristian Buican, se bucură deja de primirea finanțării pentru proiecte importante ale comunităților pe care le administrează. Proiectele sunt finanțate așa cum au fost aprobate în cadrul Programului, dar este specific liberalilor faptul de a distribui cu celeritate și în mod echitabil fondurile disponibile pentru finanțări.

Astfel, ieri, 24 iulie 2023, cu ocazia semnării finanțării pentru noi proiecte, cei 4.000 de locuitori ai comunei Frâncești au dobândit certitudinea că proiectul rețelei de canalizare în localitatea lor primește 20.000.000 de lei pentru a fi realizat în cel mai scurt timp. Astfel, fiecare gospodărie precum și diversele instituții și firme de pe raza comunei vor putea beneficia de una dintre cele mai importante facilități ale confortului contemporan. Realizarea acestei investiții a fost gândită, proiectată și puternic susținută spre realizare de către primarul liberal al comunei Frâncești, Daniel Florin Paraschiv. De asemenea, conducerea Filialei, reprezentanții liberali în Parlament au depus numeroase diligențe pentru integrarea proiectelor primarilor liberali în Programul „Anghel Saligny” ca și pentru accelerarea semnării finanțării proiectelor de către Ministrul Dezvoltării.

Această evoluție îmbucurătoare a realizării proiectelor locale este un exemplu că prin noi înșine putem să reușim, dar numai împreună, respectând principiile, ideile și apartenența liberale. În urmă cu o săptămână anunțam împreună cu primarii Aleca Constantin din Bălcești, George Popolan din Dăești, Iosiv Predescu din Ghioroiu și Dorel Ancuța din Sălătrucel semnarea unor investiții totale de 92.486.587 de lei.  Acum, la scurt timp, anunțăm această finanțare de 20.000.000 de lei. Suntem siguri că procesul început va continua și suntem siguri că primarii liberali vor primi atât de la nivelul filialei, cât și de la nivelul conducerii centrale, dar mai ales din partea comunităților pe care le administrează, respect și recunoaștere pentru realizările pe care le obțin.

Privim cu încredere viitorul ideilor, principiilor și faptelor liberale în fiecare comunitate vâlceană.

Filiala PNL Vâlcea

Articole asemănătoare

Viitorul națiunii

Postat de - 9 septembrie, 2024 0
FacebookTwitter Astăzi, la începerea școlii, transmit un mesaj de speranță, de optimism, elevilor și exprim recunoștința și respectul meu dascălilor…

Elogiu satului românesc

Postat de - 25 septembrie, 2023 0
FacebookTwitterAtunci când în 1937 elogia în discursul de recepție la Academie, satul românesc, Blaga recunoștea nu doar că veșnicia s-a…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *