CAMERA SURPRIZELOR
Suntem in anii 60 cand, undeva in California, psihologul Walter Mischel a avut ideea de a-si supune fiicele unui experiment care avea sa faca valva fiind si astazi foarte cunoscut si citat in lumea psihologiei sub numele de testul caramelelor sau testul prajiturii. Mischel a dorit sa inteleaga mai bine cum se dezvolta vointa si cum trec copiii de la impulsivitate si imposibilitatea de a-si stapani capriciile la capacitatea rationala de a-si controla impulsurile si de a amana satisfactia. In paranteza fiind spus, aceasta abilitate de a tolera frustrarea, este unul din indicatorii maturizarii psihice si emotionale. Testul imaginat si care avea sa devina unul din cele mai faimoase teste psihologice de aptitudini, se desfasura intr-o camera numita “camera surprizelor”, mobilata simplu doar cu o masa si un scaun pentru a nu distrage atentia. O psiholoaga foarte prietenoasa invita copilul sa stea la masa si ii ofera o tava cu mai multe tipuri de caramele din care acesta isi alege doar una si i se spune ca femeia trebuie sa iasa pentru putin timp si ca in acest timp poate manca oricand carameaua dar, daca asteapta pana se intoarce ii va mai da una si va putea manca doua caramele apoi. Daca va manca carameaua primita pana se intoarce ea, va pierde posibilitatea de a o manca si pe a doua. Cum reactioneaza copiii? Statistic, o treime mananca bomboana imediat, o alta treime asteapta cateva minute dar in final o mananca si o treime reusesc sa astepte 15-20 minute ca psihologul sa se intoarca si sa o primeasca si pe a doua. Studiul s-a efectuat pe un numar de sute de copii intre anii 1968-1974 si in urma analizelor si discutiilor cu acestia, s-a observant ca exista o relatie directa intre capacitatea lor de a rezista tentatiei in faza prescolara si stilul lor de viata ca adolescenti. Acest lucru l-a facut pe Mischel sa efectueze studii de urmarire ale copiilor pe termen lung, pana la varsta adulta. Rezultatele au aratat ca cei care au reusit sa amane satisfactia, au devenit adulti mai luminosi si mai independenti, manifestau autocontrol mai mare, aveau incredere in sine si faceau fata mai usor stresului. Pe de alta parte, cei ce mancau imediat bomboana, erau ca adulti mai putin capabili sa tolereze frustrarea, mai indecisi, aveau probleme cu concentarea, cu stima de sine si aveau dificultati in relatiile sociale.
Rezultatele profesorului Mischel au fost confirmate de cercetari independente in afara Statelor Unite dintre care cel mai important a fost studiul Dunedin, dupa numele orasului neozeelandez in care a fost realizat. Studiul a urmarit un numar de 1037 de persoane din anii 1970-73 pana la implinirea varstei de 30 de ani iar rezutatele au fost publicate in 2011. Rezultatele au indicat faptul ca indiferent de nivelul socio-economic, IQ si alte variabile, persoanele cu mai putin autocontrol in copilarie sufera repercusiuni negative in trei sfere importante ale vietii adulte: sanatatea, bunastarea socio-economica si comportamentul social. Cu alte cuvinte, la acestia vom gasi o incidenta mai mare a bolilor cu transmitere sexuala, obezitate, hipertensiune si cholesterol crescut, de asemenea, dependenta de diferite substante, droguri,alcool,tutun. Acestia au si probleme economice mai frecvente, nu au economii, au dificultati financiare, rate mai mari si sunt mai susceptibili de a fi condamnati pentru o infractiune.
Cei care citesc aceste randuri, se vor gandi probabil si pe buna dreptate: “toate astea de la o simpla bomboana?” Chiar asa? Chiar cei care au fost tentati de o bomboana imediat, sa se confrunte cu probleme serioase toata viata lor? Din fericire, soarta lor nu este scrisa chiar asa, acesti copii au doar sansa statistic mai mare de a dezvolta asemenea comportamente. In plus, mai avem sansa de a ne educa emotiile, de a invata cum sa le gestionam pentru a ne construi o viata echilibrata si mai bine adaptata nevoilor noastre.
Ambele studii arata ca abilitatea de a ne gestiona emotiile, daca e deprinsa din copilarie, are o influenta profunda in viata noastra. Ceea ce este de neinteles, este faptul ca desi ne aflam in fata unor evidente stiintifice deja, cum este posibila ignorarea aproape totala a predarii abilitatilor emotionale si sociale in scoli? De ce atata ignoranta si nepasare?
Dr.Corneliu Diaconescu
psihoterapeut specialist
