Eliza Inneh-Varga a fost cea mai bună marcatoare din campionatul coreean și încă e impresionată de iubirea arătată de suporteri acolo
Naționala feminină de volei a României se pregătește de un moment de gală: participarea la Campionatul European. Peste fix două săptămâni, tricolorele vor disputa meciul de deschidere al competiției, contra Italiei, la Verona. Unul din atuurile echipei noastre este o jucătoare care a făcut istorie în Coreea de Sud: Eliza Inneh-Varga.
Românca a jucat doi ani în țara asiatică, la Gwangju Pepper Savings Bank AI PEPPERS și la Daejeon Korea Ginseng Corp și a reușit peste 1.000 de puncte în ultimul campionat, când a fost declarată și cea mai bună marcatoare a întrecerii și aleasă în echipa campionatului. Ea a fost impresionată de iubirea fanilor.
„De fani o să-mi fie cel mai dor din perioada aia. Ei sunt ceva extraordinar. Nu conta dacă era frig, zăpadă. Tot timpul erau afară și ne așteptau și literalmente îmi trăiam visul. Și acum mi se face pielea de găină. Mi-e foarte dor de ei. Și când am jucat foarte rău, ne susțineau, ne ajutau foarte mult. Foarte rar am primit mesaje negative. Foarte mulți fani îmi dădeau scrisori. Am o cutie întreagă acasă cu scrisori foarte frumoase. După meciuri de obicei mai erau fetițe foarte micuțe, erau unele care veneau la fiecare meci, și în deplasare, și jucam o dată la 3 zile. Nu înțelegeam cum aveau timp să vină să ne urmărească. Era o atmosferă excelentă. Eu chiar am avut o perioadă mai grea în ianuarie, că nu-mi ieșea nimic, dar citeam mesajele, pe Instagram sau în scrisori, și ele cumva mă ajutau să trec peste și mă motivau un pic mai mult” – Eliza Inneh-Varga, voleibalistă naționala României.
Eliza Inneh-Varga a învățat și limba coreeană
În cei doi ani petrecuți în Coreea de Sud, Eliza a învățat și limba coreeană. De asemenea, a devenit fanul unei formații locale.
„Am învățat să citesc. Știu și să vorbesc, foarte puțin. Știu să mă prezint și de citit, pentru că în al doilea sezon am spus că dacă voi fi aleasă iar, mă voi apuca să învăț coreeană și chiar asta am făcut. Acolo nu prea se vorbește engleza și știam că o să-mi fie mai ușor dacă știu și eu câte ceva. În ceea ce privește muzica coreeană, să știti că sunt unele melodii care îmi plac. Pot să spun că îmi place formația Black Pink dar nu ascult neapărat zilnic” – Eliza Inneh-Varga, voleibalistă naționala României.
În Coreea a reușit și un record: 56 de puncte într-un singur meci. Numai că, în ciuda performanței sale, echipa ei a pierdut cu 3-2, așa că recunoaște că mai mult a suferit, decât s-a bucurat.
„Eu nu știam că am făcut 56 de puncte. Eram destul de supărată, că țin minte că am văzut că antrenorul advers, la time-out, le-a spus să plaseze mingea pe mine. Și chiar așa au făcut, s-a plasat mingea pe mine și am pierdut meciul. M-am simțit destul de tristă că am pierdut meciul. Știu că s-a terminat și m-am întins pe jos pentru că eram leșinată și a venit o antrenoare să mă ia în brațe și să-mi spună: <<mulțumesc, mulțumesc>>. Și eu eram: <<dar de ce îmi mulțumiți, că am pierdut meciul din greșeala mea>>. Și după s-a anunțat că am făcut 56 de puncte. Nu-mi venea să cred. Atunci m-am simțit și mai rău, că am pierdut meciul” – Eliza Inneh-Varga, voleibalistă naționala României.
România va juca meciul de deschidere la Campionatul European
Cât a fost în Coreea de Sud, Eliza juca în fața unor tribune arhipline și după fiecare meci dădea autografe timp de minute bune.
„Da, dădeam multe autografe. Aveam fan club al echipei care tot timpul ne așteptau după fiecare meci, erau acolo și era o atmosferă foarte drăguță. La All stars am avut peste 6.000 de persoane în sală. Era extraordinar. Și înainte, la penultimul meci, am avut tot așa, 6.000 de persoane” – Eliza Inneh-Varga, voleibalistă naționala României.
România va juca la Campionatul European chiar meciul de deschidere, contra Italiei, la 15 august. Deși plecăm cu șansa a doua, Eliza e optimistă.
„Sinceră să fiu, eu sunt foarte pozitivă și foarte optimistă de ceea ce urmează. Chiar dacă e Italia, noi o să încercăm să dăm sută la sută. Cred că o să fie bine, o să fie o experiență. O să fie primul meu Campionat European, cred că o să dăm sută la sută” – Eliza Inneh-Varga, voleibalistă naționala României.