D’Artagnan din triatlon visează la Jocurile Olimpice

483 0

Raul Petre face parte din lotul de perspectivă pentru Los Angeles 2028 și este unul dintre cei mai buni sportivi din Europa la vârsta lui

Considerat unul dintre vârfurile generației sale, triatlonistul Raul Petre visează cu ochii deschiși la Jocurile Olimpice care vor avea loc în 2028, la Los Angeles.

La doar 18 ani, Raul Petre muncește de zor pentru a-și atinge visul. În fiecare săptămână înoată zeci de kilometri, aleargă alte câteva zeci și merge cu bicicleta câteva sute.

„Noi avem zile ușoare luni, vineri, în rest marți, miercuri, joi, sâmbătă, duminică, avem zile grele, cu sală, alergări și bicicletă. Ieri am avut la înot 6.000 de metri volum și la alergare am avut 15 kilometri. Mâine facem la bicicletă 80-85 de kilometri” – Raul Petre, triatlonist.

Raul și-a schimbat anul acesta bicicleta, cumpărându-și una mai performantă, de care nu se desparte niciodată, așa că o ține în casă.

„Am schimbat bicicleta, am reușit să-mi cumpăr un Canyon și e de minune. A fost scumpă, dar merită. O țin pe holul camerei mele și uneori mai vorbesc cu ea” – Raul Petre, triatlonist.

Dar anul acesta, sportivul nu a schimbat doar bicicleta, ci și înfățișarea. El arată acum ca unul din idolii copilăriei sale.

„Mi se spune d’Artagnan și îmi place porecla asta. Mereu mi-a plăcut <<Cei trei muschetari>> și chiar nu mă deranjează. Prima dată mi-am pus cercel în ureche acum doi ani, când am făcut 16 ani. Mă gândeam dacă să-l las sau nu și am început să mă obișnuiesc cu el. Părinții au fost de acord, nu au avut nimic împotrivă, mi-au spus că îmi stă chiar bine” – Raul Petre, triatlonist.

Aglomerația din Constanța îi încurcă planurile de antrenament

Aflat în lotul de perspectivă pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, Raul deja visează la momentul în care va concura la cea mai mare competiție din lume.

„Primul lucru la care m-am gândit a fost să-mi fac un tatuaj pe undeva pe la piept cu cercurile olimpice, dacă o să ajung acolo. Recunosc, mă gândesc la Jocurile Olimpice mereu, aproape în fiecare seară îmi imaginez cum va fi acolo, la finiș. Știu că este mult de muncă, dar nu mă plâng, pentru că trebuie să-mi împlinesc visul” – Raul Petre, triatlonist.

Originar din Constanța, acolo unde se și antrenează, Raul Petre este unul dintre cei care nu se bucură că începe sezonul la mare. Pentru că nu o să mai găsească atât de ușor locuri unde să se antreneze.

„Noi iarna facem antrenamente în aer liber în Mamaia, la Rex, dar de acum o să fie parcarea plină de mașini și trebuie să ne găsim alt loc de pregătire, dar nu prea mai avem, că vor fi toate pline. Dar până la urmă e ceva firesc, e normal să vină lumea la mare” – Raul Petre, triatlonist.

Principalul obiectiv al lui Raul în 2024 este calificarea, în premieră, la Campionatul Mondial.

„Anul trecut nu am reușit acest lucru, dar sunt decis ca în acest sezon să mă calific la Mondiale. Este visul meu și știu că pot fi prezent la acea întrecere, pentru asta mă antrenez” – Raul Petre, triatlonist.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *