Se tem de ploaie! România deschide marți, în aer liber, Europenele de volei feminin

512 0

Se tem de ploaie! România deschide marți, în aer liber, Europenele de volei feminin

Partida dintre tricolore și țara gazdă, Italia, va avea loc într-un loc istoric: Colosseum-ul din Verona

Toți ochii vor fi marți seară pe naționala feminină de volei a României. Tricolorele vor juca în meciul de deschidere al Campionatului European, contra Italiei! Partida va fi una specială, pentru că se va disputa în aer liber, în Colosseum-ul din Verona!

Antrenorul naționalei noastre, Guillermo Naranjo, abia așteaptă meciul. Pasionat de Istoria Artei, spaniolul se bucură că se joacă într-un loc istorie, însă are o singură teamă: să nu plouă!

E o locație spectaculoasă. Eu sunt pasionat de Istoria Artei, așa că sunt încântat și din punctul acesta de vedere. Adevărul e că niciodată nu am mai jucat în aer liber. Am jucat volei pe plajă, acolo știam ce se întâmplă cu vântul, dar acum e altceva. Sper ca toate condițiile să fie bune, mai ales umiditatea, pentru că ultima dată s-a jucat în aer liber în Italia acum doi-trei ani, în Supercupă. Sper ca toate condițiile să fie bune. Atunci nu s-a putut juca finala afară, pentru că umiditatea a făcut suprafața de joc foarte alunecoasă. Sper că sunt pregătiți, că nu se vor repeta erorile din Supercupă și că nu vor fi nici un fel de probleme” – Guillermo Naranjo, selecționerul naționalei de volei a României.

Și fetele noastre așteaptă cu nerăbdare primul lor meci în aer liber din carieră.

Nu am mai jucat până acum în aer liber, o să fie o experiență nouă pentru toate, nu cred că a mai jucat cineva în aer liber” – Iarina Axinte, jucătoare naționala de volei a României.

În aer liber nu am mai jucat niciodată <<volei de sală>>. Am jucat volei pe plajă, dar sunt sporturi diferite, nu au nici o treabă” – Adelina Ungureanu, jucătoare naționala de volei a României.

Pentru Adelina Ungureanu, meciul cu Italia este unul special, având în vedere că ea evoluează de patru ani în prima ligă din această țară.

Am intrat în febra meciului. E o senzație pozitivă. Abia aștept și o să dau tot ce e mai bun pe teren, o să mă bucur de atmosferă și sper să facem un meci bun, să ne bucurăm de volei” – Adelina Ungureanu, jucătoare naționala de volei a României.

Aflată la primul ei Campionat European, Eliza Inneh este principalul „tunar” al echipei. Ea spune că simte deja emoțiile, dar că vrea să le transforme în ceva pozitiv.

Încă nu am jucat în aer liber, o să fie primul meu Campionat European, sunt foarte încântată și emoționată. Sunt emoții bune, dar abia aștept. Nu e nimic imposibil. Într-adevăr, Italia e favorită, dar noi încercăm să vedem ce putem” – Eliza Inneh, jucătoare naționala de volei a României.

 

Selecționerul României a mai jucat de două ori în meciul de deschidere al Europenelor

Dacă pentru naționala României e ceva inedit să joace meciul de deschidere al Europenelor, pentru selecționerul tricolorelor a devenit deja o obișnuință! Pe când antrena Grecia a deschis de două ori competiția!

Prima dată am jucat contra Turciei, în Turcia, cred că au fost 10.000 de persoane. A doua oară contra Bulgariei. Va fi bine că va fi prima partidă, pentru că e un meci în care nu ai nimic de pierdut. Putem scăpa de emoții, pentru că e primul meci” – Guillermo Naranjo, selecționerul naționalei de volei a României.

Obiectivul naționalei noastre este calificarea în optimile de finală, adică situarea pe primele patru locuri într-o grupă cu Italia, Bulgaria, Croația, Bosnia-Herțegovina și Elveția.

E un obiectiv realizabil, însă cu foarte muncă și transpirație. N-o să fie deloc ușor, dar cred în șansa noastră și abia aștept să înceapă meciurile. Am reușit un rezultat de genul acesta, să trecem de faza grupelor în urmă cu 4 ani, la Campionatul European din 2019. Am fost acolo și a fost un sentiment foarte plăcut” – Adelina Ungureanu, jucătoare naționala de volei a României.

Pentru selecționerul nostru, calculele sunt clare: cu două victorii, cu Bosnia-Herțegovina și cu Elveția, calificarea în optimi devine posibipă fără să mai așteptăm celelalte rezultate din grupă.

Noi ne vom lupta cu echipe precum Bosnia-Herțegovina și Elveția, care sunt formații mai apropiate de nivelul nostru și desigur cred că noi ca echipă putem să fim mai bune ca ele. Până la urmă, e doar un meci și depinde dacă prinzi o zi bună sau proastă, se poate întâmpla orice, dar în mod normal e un nivel foarte apropiat și cred că împotriva celor două echipe putem avea șanse mai mari decât în fața celorlalte formații” – Guillermo Naranjo, selecționerul naționalei de volei a României.

Programul echipei României la Campionatul European

La acest Campionat European, care se dispută în patru țări, Belgia, Italia, Germania și Estonia, participă 24 de echipe, care au fost împărțite în patru grupe de câte 6. Primele patru clasate se vor califica în optimile de finală. România a fost repartizată în grupa B, care va avea loc în Italia, alături de selecționata țării gazdă, Croația, Bulgaria, Bosnia-Herțegovina și Elveția.

Tricolorele vor juca, în ordine, cu Italia (15 august, ora 21.00), cu Croația (17 august, ora 22.00), cu Bosnia – Herțegovina (19 august, ora 19.00), cu Elveția (21 august, ora 19.00) și cu Bulgaria (22 august, ora 19.00)

Lotul României are următoarea componență:

Ridicătoare: Marisa Radu, Iarina Axinte.

Universali: Elizabet Inneh, Iuna Zadorojnai

Libero: Diana Vereș, Mihaela Albu

Centri: Diana Ariton, Raisa Ioan, Daiana Roman, Dalia Vîrlan

Extreme: Rodica Buterez, Adriana Matei, Sorina Miclăuș, Adelina Ungureanu

Antrenor principal: Guillermo Naranjo Hernandez

Antrenor secund: Radu Began

Antrenor secund: Sotiris Gkotsis

Preparator fizic: Ioannis Paraschidis

Kinetoterapeut: Alexandru Răducanu

Statistician: Vlad Păușescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *