România vs. SCM Râmnicu Vâlcea, dar fără spectatori

682 0

Naționala de handbal feminin a României se află într-un stagiu de pregătire de Râmnicu Vâlcea. Sosite luni seară, „tricolorele” s-au cazat la hotel Miraj, au avut antrenament marți dimineața în Sala Sporturilor, urmând să – și continue pregătirea până la sfârșitul săptămânii. Acțiunea se vrea a fi un prim stagiu de pregătire după instalarea antrenorului Bogdan Burcea la cârma naționalei. Reamintim că, în urmă încetării colaborării cu Thomas Ryde, din ianuarie noul selecționer al României este Bogdan Burcea, acesta rămânând și antrenor la Craiova.

Miercuri, 12 februarie, națională României va juca un meci-școală cu SCM Râmnicu Vâlcea. Din păcate pentru publicul Vâlcean, meciul se va desfășura fără spectatori, la cererea staff-ului echipei naționale. Florin Verigeanu, președintele secției de handbal a SCM ne-a declarat că ” e normal pentru actuală situație să fie așa. Conducătorii naționalei României au dorit discreție în jurul meciului cu echipa noastră, probabil fiind și primele antrenamente cu noul antrenor. Ne pare rău pentru vâlcenii care ar fi dorit să vadă meciul, dar trebuie să luăm în considerare această dorință a conducerii selecționatei. Până la urmă, va fi în test bun și pentru jucătoarele noastre „.

Gabriel Săndulescu

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *