Președintele PNL Nicolae Ciucă: Ridicarea oficială a MCV este un real succes

644 0

Preşedintele Senatului, președintele Partidului Național Liberal Nicolae Ciucă, a declarat vineri despre ridicarea MCV că este un real succes pentru România, care încheie în mod simbolic ultima restanţă a tranziţiei noastre către un statut de naţiune europeană cu drepturi depline.

Ridicarea oficială a MCV este un real succes pentru România și momentul care încheie în mod simbolic ultima etapă a tranziției noastre către un statut de națiune europeană cu drepturi depline.

Este o adevărată onoare că, în timpul mandatului meu de premier, am reușit, printr-un efort comun – autorități, instituții din justiție și parteneri europeni – să finalizăm reformele esențiale pentru a definitiva recomandările MCV. Îl felicit pe ministrul liberal al Justiției de la acea vreme, Cătălin Predoiu, pentru contribuția adusă consolidării statului de drept și a independenței justiției. Toate eforturile României au fost recunoscute de partenerii noștri europeni și, astfel, putem marca astăzi acest moment istoric pentru democrația noastră.”, a precizat Nicolae Ciucă.

De asemenea, președintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că cetățenii așteaptă ca drepturile să le fie protejate împotriva abuzurilor, ca accesul la justiție să fie facil și actul de justiție să fie accesibil, unitar și riguros.

Să reținem totuși că eliminarea MCV reprezintă doar o etapă, nu momentul final. Dincolo de reformele punctuale pe care le avem de realizat, avem nevoie și de o nouă viziune cu privire la ”România – stat european”. Trebuie să facem trecerea de la reformele instituționale la reformele substanțiale. Cetățenii așteaptă ca drepturile să le fie protejate împotriva abuzurilor, ca accesul la justiție să fie facil și actul de justiție să fie accesibil, unitar și riguros, dar și ca justiția să funcționeze rapid și deciziile instanțelor să fie puse în aplicare cât mai rapid. Calitatea actului de justiție trebuie să devină prioritatea noastră de grad zero!”, a mai declarat Ciucă.

Sursa: Facebook Nicolae Ciucă

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *