Teatrul Anton Pann invitat la Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr” de la  Buzău cu spectacolul ”Omul care mânca lumea”

313 0

În perioada 15 – 20 octombrie, la Buzău are loc cea de-a de-a X-a ediție a Festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”. Evenimentul, devenit deja un reper cultural al Buzăului, include o selecție de spectacole dintre cele mai apreciate. Alături de cunoscute trupe ale unor teatre din țară precum, Teatrul Excelsior, Teatrul de Stat Constanța, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Teatrul Roșu se numără și Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea.

În data de 15 octombrie pe scena Teatrului George Ciprian din Buzău, Teatrul ”Anton Pann” va prezenta  buzoienilor spectacolul Omul care mânca lumea” după piesa omonimă a dramaturgului și regizorului german Nis Momme Stockmann, în regia lui Vlad Trifaș cu o scenografie semnată Delia Ghizdăveț. Din distribuție fac parte: Tatăl-Paul Chiribuță; Fiul-Cosmin Teodor Pană; Lisa- AlinaLeonte; Bogense- Ștefan Pavel; Ulf-Alexandru Beteringhe; Karla-Antonia Dobocan. Suntem convinși că piesa prezentată de către cei de la ”Anton Pann” va face o impresie bună, așa cum s-a întâmplat și la premiera de la Râmnicul Vâlcea, ropotul de aplauze demonstrând acest lucru. Dorindu-le succes, pe dumneavooastră, pe râmniceni vă așteptăm în continuare la celelate reprezentații ale Teatrului Anton Pann.

Pentru că n-a avut decât o singură reprezentație, pe 28 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Mare vă așteptăm la spectacolul -”Și din 10 n-a mai rămas niciunul” spectacol pus în scenă de Eugen Gyemant, după celebrul roman al cunoscutei scriitoare de origine britanică, Aghata Christie. Suspansul creat în acest roman i-a inspirat de-a lungul timpului pe foarte mulți artiști, regizori, scenografi, piesa beneficiind de numeroase adaptări pentu film, radio, televiziune, teatru.

AND THEN THERE WERE NONE ”Și din 10 n-a mai rămas niciunul de Agatha Christie; Traducere în limba română de Eugen Gyemant; Regia- Eugen Gyemant, scenografia Raluca Alexandrescu, sâmbătă 28 octombrie, ora 19.00, Sala Mare a Teatrului Anton Pann.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *