86 de misiuni executate de pompierii vâlceni în ultimele 48 de ore

385 0

BULETIN INFORMATIV

 În perioada 25 octombrie ora 08:00 – 27 octombrie ora 08:00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au desfășurat 86 de misiuni, dintre care 40 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale, 6 misiuni pentru localizarea și lichidarea incendiilor și 40 alte situații de urgență.

 

Membrii echipajelor SMURD au fost solicitaţi să intervină la 40 de situaţii de urgenţă, dintre care: 3 traumatisme, 5 accidente rutiere și 32 diverse afecțiuni medicale .

La nivel județean, 42 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

 

În această perioadă, echipajele de pompieri au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 6 incendii, astfel.

– în localitatea Râmnicu Vâlcea, au stins incendiul la un autoturism;

– în localitatea Pesceana, au stins incendiul la o locuință;

– în localitățile Drăgășani (2), Voicești și Grădiștea au intervenit pentru lichidarea incendiilor de vegetație uscată. Suprafețele de teren afectate însumează aproximativ 2 ha!

Din fericire, incendiile nu s-au soldat cu victime, înregistrându-se doar pagube materiale.

POMPIERII recomandă:

Autorităților locale și cetățenilor să manifeste maximă responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind pentru prevenirea unor astfel de evenimente, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii acestora, să realizeze acele fâșii arate în apropierea drumurilor de acces astfel încât țigările nestinse aruncate la întâmplare să nu mai fie surse de aprindere și nu în ultimul rând, să nu aprindă cu intenție vegetația uscată deoarece acest lucru este INTERZIS.

Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă (articolul 94, alineatul (1), litera n, din OUG nr.195/2005 privind protecția mediului) și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice.

Atragem atenția asupra faptului că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător și a solului, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

 

De asemenea, în perioada de referință, echipajele operative au executat o misiune de recunoaștere în teren, în localitatea Râmnicu Vâlcea, un exercițiu în localitatea Frâncești, 27 de acțiuni de informare preventivă,  două misiuni de transport persoană supraponderală în localitățile Drăgășani și Râmnicu Vâlcea, o misiune salvare animale, două misiuni de deblocare ușă, 5 misiuni pentru asigurarea măsurilor PSI la accidente rutiere, în localitățile Mihăești, Milcoiu, Tomșani, Brezoi și Râmnicu Vâlcea și o misiune de asigurare măsuri PSI la un branșament electric în localitatea Râmnicu Vâlcea.

 

În continuare, salvatorii vâlceni rămân mobilizați 24 de ore din 24, 7 zile din 7, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

 

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

 

 

Compartimentul Informare și Relații Publice

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *