Va sărbători calificarea la Jocurile Olimpice cu șampanie în Turnul Eiffel! 

392 0

Medic de profesie, Antoanela Manac este în „cărți” pentru participarea la competiția de la Paris 

Triatlonul românesc traversează o perioadă foarte bună, având doi sportivi în lupta directă pentru calificarea la Jocurile Olimpice: Felix Duchampt și Antoanela Manac.

Cea mai valoroasă triatlonistă româncă a ultimilor ani, Antoanela este foarte bine clasată în clasamentul mondial, cel pe baza căruia se acordă biletele de calificare directă la Jocurile Olimpice. După ce în 2021 a fost prima sub linia calificatelor, acum ea e decisă să nu mai pățească acest lucru.

„Acum 15 ani nu făceam triatlon, făceam doar înot, practic am plecat de la zero și acum mă lupt pentru calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor. În acest moment dacă s-ar închide lista de calificări aș fi la Tokyo, la Paris, scuze. Am rămas cu Tokyo pentru că a fost un pic de șoc în 2021 din cauza pandemiei pentru că eram pe listă și nu am reușit să ajung acolo cu o săptămână înainte am fost prima în afara listei, dar la Paris îmi doresc foarte mult să mă calific și pentru asta muncesc în continuare” – Antoanela Manac, campioană H3RO Mamaia.

Chiar dacă până la momentul calificării mai este, ea știe deja cum va sărbători.

„Mie îmi place ca lucrurile să se întâmple mai întâi și apoi să mă bucur, deci aștept să se întâmple și după aia să închin un pahar de șampanie la Turneul Eiffel în Paris” – Antoanela Manac, campioană H3RO Mamaia.

Originară din Constanța, Antoanela a fost încurajată pe traseul de la Hero România de familie, prieteni și… cățel. Campioană și în această ediție a concursului, ea spune că în fiecare an abia așteaptă să concureze la Mamaia.

„Am avut cea mai tare susținere. Și mai ales concurenții îmi pare foarte bine că ne-am încurajat pe traseu și e una din competițiile de suflet a mea și a concurenților care revin aici an de an și mai ales că suntem la ediția aniversară, cea de 15 ani a H3ro Mamaia. Și cățelul, și familia, toți au venit aici să mă susțină și le mulțumesc pentru asta” – Antoanela Manac, campioană H3RO Mamaia.

Chiar dacă adoră să concureze la H3RO Mamaia, Anto recunoaște că cel mai frumos loc unde a terminat un triatlon a fost în Australia.

„Mi-ar plăcea să concurez undeva să fie cald. Sau în Mexic, că acolo plutești și e și mai ușor să dai din brațe. Până acum cel mai frumos loc în care am participat și am concurat a fost la Campionatul Mondial din Australia, unde aș dori să mă reîntorc” – Antoanela Manac, campioană H3RO Mamaia.

Fostă înotătoare, Antoanela recunoaște că, dacă ar putea, ar inversa ordinea probelor, astfel încât să poată termina în forță, cu înotul!

„Cred că aș începe cu alergarea, pentru că acolo de obicei este cel mai greu, după care bicicleta și la final înotul” – Antoanela Manac, campioană H3RO Mamaia. 

„Se poate face un film despre viața mea” 

Chiar dacă ordinea probelor nu este cea preferată de ea, Antoanela nu ar renunța niciodată la acest sport, pe care îl consideră cel mai frumos din lume.

„Triatlonul este cel mai frumos sport din punctul meu de vedere, dar este și cel mai greu. Știu că pare ușor, dar să te antrenezi pentru trei sporturi și trei discipline e foarte greu și foarte complez. Dar atâta timp cât faci ce îți place, e mai ușor” – Antoanela Manac, campioană H3RO Mamaia.

Medic de profesie, sportiva are o ambiție de fier, dar și cu o poveste extraordinară de viață, Antoanela Manac nu ar spune „nu” dacă i s-ar propune să i se ecranizeze viața.

„Chiar cred că se poate face un film după viața mea sau mai bine spus se poate scrie o carte așa cum îmi spun mulți din apropiații mei. Îmi vin multe nume în gând în acest moment, dar trebuie să fie una puternică. De la Hollywood” – Antoanela Manac, campioană H3RO Mamaia. 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *