Noi recomandări din lumea artelor vizuale făcute de Uniunea Artiștilor Plastici din România

354 0

Comunicat de Presă

 

Luni 6 noiembrie, la ora 17, va fi vernisată la Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva (Bd. Decebal, nr.8), Expoziția ”C U T I A   M A G I C Ă”, a artistei ceramiste Mana Bucur, care a declarat: „De ce creez obiecte ceramice? Îmi place desigur să şi desenez, să pictez, să sculptez – în mod special să văd cum prin intermediul focului obiectul ceramic se transformă cu totul, ca o magie. Ca orice artist, mă preocupă teme majore şi minore deopotrivă. Eu le numesc obsesii. Una dintre ele este legată de ideea de cub sau a enigmaticei cutii închise, generatoare de mister şi dorinţa de descoperire. Cutia poate fi o surpriză plăcută sau cât se poate de neplăcută…Acesta este momentul pe care vreau să-l imortalizez de fapt în lucrările mele. Deschiderea cutiei topeşte mirajul, indiferent dacă ceea ce găseşti înăuntru este bun sau rău…”. Expoziția va fi deschisă până pe 24 noiembrie.

 

Marți 7 noiembrie, la Sebeș se deschide la ora 17 cel mai mare eveniment de Artă Vizuală Contemporană din zonă. Intitulat ”CONVERGENȚE”, evenimentul are loc la Galeria ”Leul de Aur” (Bd. Lucian Blaga, nr. 8). Expun: Adrian Tarța, Alexandru Podea, Alexandru Nicolae Ispas, Aurel Sîrbu, Antonela Giurgiu, Cristian Sergiu Ianza, Cristina Gloria Oprișa, Dana Ortelecan, Daniel Guță, Elena Orbocea, Eugen Măcinic, Flori Bulduș, Gabriela Pârvuleț Aramă, Ioana Călinescu, Isabelle Susan, Klara Pădurean, Lacme Ifrim, Liviu Șoptelea, Margareta Catrinu, Mihaela Roca, Mioara Mitu, Noemi Kusztos, Ofelia Huțul, Rodica Tarța, Sorina Stînă, Valentina Paraschiv si Dorică Susan, care este și curator.

 

Miercuri 8 noiembrie, Casa Avramide din Tulcea (str. Progresului, nr. 32), de la ora 16,30, va fi gazda vernisajului „Jurnal Cromatic Tulcean”, o inițiativă a artistei Mioara Mitu. Proiectul are ca obiectiv principal promovarea peisajului natural și cultural al municipiului Tulcea și aducerea mai aproape de publicul tulcean, iubitor de artă și tradiții, a frumuseții și unicității acestui loc minunat. Cu acestă ocazie va fi lansat și albumul ”Mioara Mitu – expoziții personale de artă plastică organizate în anul 2023 (Mothers, Jurnal cromatic tulcean)”. Expoziția cuprinde 32 de lucrări reprezentând peisaje, turle și biserici, precum și câteva portrete cu mâini ale unor tinere fete în costume populare specifice etniilor din comunitatea tulceană.

 

La Galeria Park din Timișoara (str. George Enescu, nr.1) se deschide la ora 18,30, Expoziția ”Core Conex”. Pacticipă: Andrei Florian, Daniela Catona, Adina Jurca, Matei Gașpar, Cristina Metea, Alexandra Mureșan, Dan Alban, Peter Felix. Coordonatori: Gloria Grati și Marius Goergescu.

 

 

Patru evenimente au loc Joi 9 noiembrie:

 

La Galeria de Artă Ploiești (Piața Victoriei, nr.4) va avea loc vernisajul Expoziției ”Un crâmpei de Împărăție cerească”, cu lucrări ale artistului Luca Severian. Evenimentul va debuta la ora 17, iar lucrările vor putea fi admirate până pe 15 noiembrie.

 

Muzeul Național al Literaturii Române (Calea Griviței, nr.64-66) va găzdui un nou vernisaj din cadrul Salonului Național de Artă Contemporană. Sub genericul ”Război și pace” vor expune printre alții: Daniela Frumușeanu, Eduard Andrei, Angelica Alexa, Cristian Bedivan, Marijana Bitulescu, Teodora Chinschi, Tana Dinu,  Ioana Ilea, Liviu Șoptelea, Alexandru Antonescu, Venus Mateescu, Bogdan Maximovici, Daniela Nemțeanu,  Maria Pelmuș, Romana Țopescu, Ana Maria Rugescu, Doru Deliu, Teodora Vasilescu și Clara Toma. Echipa curatorială este alcătuită din: Ruxandra Dreptu și Mădălina Mirea.

 

La Galeria Nouă, parter, din cadrul Galeriilor Frunzetti, din Bacău (str. Nicolae Bălcescu, nr.12) se va deschide la ora 16,30 Expoziția “Boudoir” a artistei Nicoleta Cristina Cărare. Prezintă: Carmen Poenaru – președinta Filialei UAPR Bacău și criticul de artă Iulian Bucur.

 

La ora 12, la Galeria ”Theodor Aman” a Liceului Pedagogic Ortodox ”Anastasia Popescu” (Str. Zborului, nr. 7-9, București), va avea loc vernisajul expoziției ”Pigmenții de frescă” a artiștilor Maria Popescu Dragomir și Grigore Popescu Muscel. Curator: Vladimir Bulai.

 

Alte patru evenimente vizuale au loc vineri 10 noiembrie:

 

Expozitia “A viagem do rinoceronte” se deschide la ora 17, la GALERIILE DE ARTĂ ALE ACADEMIEI ROMÂNE (Calea Rahovei nr.176). Până pe 10 decembrie vor expune: Cristina Bolborea, Doina Botez, Laura Covaci, Gabriela Cristu,  Darie Dup, Reka Csapo Dup, Daniela Făiniș, Suzana Fântânariu, Sofia Fränkl, Alina Gherasim, Ana Golici, Bogdan Hojbotă, Ion Iancuț, Rodica Lomnășan, Petru Lucaci, Christian Paraschiv, Ștefan Pelmuș, Ana Zoe Pop și Horia Roșca. Curatoare este: Sofia Fränkl – Nürnberg.

 

Galeria Absida din Iași (str. Grigore Ureche, nr.7) va găzdui la ora 11,15 vernisajul expoziției ”Confesiuni” a artistei Ștefana Roxana Stoica. Curatoare – Ofelia Huțul. Critica va fi semnată de Ana Irina Iorga. Echipa curator – critic se păstreză și pentru vernisajul Expoziției ”Dincolo de zid” a artistului Radu Doru Luca. Evenimentul are loc la ora 12, în Sala Festivă a Sediului Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România.

 

În perioada 10 noiembrie 2023 – 10 februarie 2024, în trei spații culturale din Arad: Galeria Națională Delta, Galeria Alfa și Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” se va desfășura cea de-a IX-a ediție a Bienalei Internaționale de Artă, Meeting Point 2023.

 

Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Agerpres, Amos News, CooltNeamț, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro, Top Business, Piața de Artă.

Articole asemănătoare

Postat de - 10 august, 2021 0
FacebookTwitterÎn luna august Teatrul Municipal „Ariel” în parteneriat cu Asociația „Ataraxia”, pe esplanada teatrului din Parcul Zăvoi, prezintă o serie…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *