NN România și EA – The Entrepreneurship Academy dezvoltă primul fond de burse pentru viitori antreprenori, prin care orice companie sau persoana poate investi în educația tinerilor care vor să înceapă un business încă din facultate

416 0

Primul fond de burse pentru viitori antreprenori creat în acest an de NN România, liderul pieței de asigurări de viață și pensii private, și EA – The Entrepreneurship Academy, pentru a susține tineri cu posibilități financiare limitate să urmeze studii aplicate de business crește odată cu implicarea mediului de business și a societății. Fondul a pornit cu burse de peste 200.000 de euro acordate de NN, iar acum orice companie poate să investească în educația viitoarei generații de antreprenori prin redirecționarea impozitului pe profit sau pe venit și orice persoană se poate implica prin redirecționarea impozitului pe venit sau prin contribuții personale la fondul de burse.

Universitatea de business EA – The Entrepreneurship Academy oferă tinerilor care vor să devină antreprenori acces la educație aplicată de business și la un ecosistem de resurse și comunități antreprenoriale, sprijinindu-i să-și înceapă propriul business încă din facultate. În prezent, 48% dintre absolvenții universității au deja propriul business, dintre care aproape 70% au pornit în timpul studiilor, înainte de vârsta de 23 de ani, cele mai cunoscute fiind Flip.ro, The Outfit, Glow2Go, Fustițe cu Luminițe, Confidas sau Difrnt. Business-urile absolvenților au în prezent 426 de angajați și au generat numai în 2022 venituri cumulate de aproape 50 de milioane de euro, iar 8 din 10 sunt profitabile.

„Fondul de burse pentru viitori antreprenori finanțează studiile tinerilor care visează să-și deschidă propriul business încă din facultate, dar au posibilități financiare limitate, și le facilitează accesul la cunoștințele și abilitățile antreprenoriale aplicate de care au nevoie pentru a reuși. România va crește odată cu generațiile viitoare de antreprenori și, de aceea, consolidarea ecosistemului antreprenorial local ca motor de creștere al economiei trebuie să fie un efort comun în societate. Fondul susține deja studenți în primul an de studii la EA – The Entrepreneurship Academy și va crește mai departe odată cu implicarea companiilor și societății în ansamblu”, explică Gabriela Lupaș-Ţicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN România.

Investiția în educația viitorilor antreprenori se poate face simplu, pe www.nn.ro/doneaza-burse-ea. Companiile pot redirecționa 20% din impozitul anual pe profit sau pe venit, iar persoanele pot redirecționa 3,5% din impozitul anual pe venit sau pot susține prin contribuții personale, unice sau recurente. Sumele din fondul de burse vor fi alocate tinerilor care aplică la EA – The Entrepreneurship Academy, contribuind la taxele de școlarizare pe perioada celor patru ani de studii.

„Misiunea noastră este să avem impact prin educație revoluționară destinată tinerilor, care promovează un mindset antreprenorial și cunoștințe relevante în afaceri pentru crearea și conducerea companiilor mari, proiectelor sau instituțiilor publice în vederea realizării unor performanțe etice și sustenabile. În timpul facultății, tinerii acumulează abilități practice și încep să lucreze la propriul business. Prin metodologia unică în România și prin liniile de învățare aplicate contextului actual al mediului de business, studenții intră în rolul de antreprenor încă din perioada studiilor și, cu ajutorul ecosistemului de mentori și a experiențelor internaționale, fac primii pași în business”, spune Alexandru Ghiță, CEO al EA – The Entrepreneurship Academy.

O parte dintre studenții care au început primul an de studii în cadrul universității de antreprenoriat au primit deja susținere prin contribuția inițială în valoare de 200.000 de euro a NN România la fondul de burse. Anul universitar a început cu prima călătorie internațională de învățare și, pe parcursul celor patru ani, tinerii vor acumula aproape cinci luni petrecute în experiențe de învățare în Europa, SUA și Asia. În același timp, vor interacționa direct cu 100 de companii din România și cel puțin 20 în companii din afara țării și vor pleca la drum în antreprenoriat cu o rețea deja formată de antreprenori și profesioniști din business, recunoscuți la nivel local, regional sau internațional.

EA – The Entrepreneurship Academy funcționează pe baza unui parteneriat cu Team Academy Amsterdam/Stichting Schoolvision, după un model educațional existent de peste 30 de ani în Finlanda și implementat cu succes în peste 18 țări. Facultatea este acreditată internațional de Team Academy Netherlands, împreună cu Institutul Schoolvision, prin Ministerul Educației, Culturii și Științelor din Olanda. Diploma pe care studenții o obțin la finalul celor patru ani de studii, prin dobândirea celor 240 credite ECTS, este Bachelor Degree – Business Administration in Entrepreneurship și poate fi echivalată în România la CNRED, conform Ministerului Educației.

___

Despre NN România

NN este prima companie internațională de asigurări de viață care a intrat pe piața din România, în 1997, iar de 15 ani activează și pe segmentul pensiilor private, fiind lider pe piețele de profil. Totodată, NN s-a extins în ultimii ani în România și pe segmentele asigurărilor de sănătate și de locuință. În prezent, NN are 500 de angajați și 1.600 de consultanți financiari și manageri în forța de vânzări și susține peste 2,3 milioane de clienți de asigurări și pensii, un sfert din populația activă a României, să protejeze tot ceea ce contează mai mult pentru ei.

NN România este parte din NN Group, companie de servicii financiare cu o istorie de mai bine de 175 de ani la nivel internațional și o prezență puternică în 11 țări, având în total peste 16.000 de angajați și peste 20 milioane de clienți. NN Group este listat la bursa Euronext Amsterdam din 2014 și urmărește să fie lider de industrie recunoscut pentru experiența clienților, talente și pentru contribuția în societate.

Prin activitatea de business și investițiile în societate, NN îşi propune să genereze schimbări pozitive în viețile oamenilor, sprijinindu-i să creeze premisele unui viitor mai bun pentru ei și cei dragi lor. NN identifică soluții care răspund problemelor actuale ale societății și contribuie la implementarea acestora ori de câte ori are ocazia împreună cu parteneri din sectorul non-profit. Concret, compania susține inițiative importante care au ca scop crearea de oportunități economice pentru tineri și pentru familii defavorizate, dar şi accesul la educaţie şi servicii medicale pentru cei mai vulnerabili dintre noi.

www.nn.ro

Despre EA – The Entrepreneurship Academy

EA – The Entrepreneurship Academy este singura facultate de business, antreprenorială din România, unde studenții învață practic încă din prima zi de școală cum să își construiască și să își dezvolte un business. Curriculumul EA -The Entrepreneurship Academy are la bază filozofia Tiimiakatemia (Team Academy) dezvoltată în Finlanda de către Johannes Partanen acum mai bine de 30 de ani. Team Academy continuă să fie inovatoare ca metodologie și să facă parte dintr-o avangardă a universităților internaționale care oferă o astfel de diplomă și specializare. În momentul de față, există centre și universități având la bază metodologia Team Academy în Finlanda, Franța, Germania, Olanda, Marea Britanie, Spania, Ungaria, Argentina și Peru.

www.entrepreneurship-academy.ro

Articole asemănătoare

Acțiuni I.P.J Vâlcea

Postat de - 27 mai, 2020 0
FacebookTwitter                         ACȚIUNE PE LINIE DE SILVICULTURĂ   La data de 26 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Combaterea Delictelor…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *