S-au luptat la 1 grad Celsius pentru medaliile naționale! 

279 0

Unii dintre cei mai buni sportivi din România au ținut capul de afiș al naționalelor de duatlon desfășurate la Brașov, în cadrul evenimentelor dedicate comemorării a 36 de ani de la revolta anticomunistă din 15 noiembrie. 

Un grad Celsius și vânt puternic. Acestea au fost condițiile meteo de la Brașov, gazda Campionatelor naționale de duatlon, a concursului Trikids, dar și a Crosului 15 noiembrie 1987. Sportivii au resimțit din plin frigul, însă s-au autodepășit, iar cursele au fost extrem de spectaculoase.

Medic de profesie, Antoanela Manac, cea mai bună triatlonistă a țării, a explicat ce se întâmplă cu organismul la temperaturi atât de scăzute.

„A fost vânt puternic, iar temperatura resimțită de corp a fost de doar un grad. Este dificil pentru organism să treacă prin schimbări majore. Pe frig, corpul ajunge greu la temperatura ideală, trebuie să te încălzești mai mult, să stai îmbrăcat până aproape de momentul startului” – Antoanela Manac, campioană la triatlon. 

Antoanela își împarte timpul între antrenamentele de triatlon, mai ales că este în cursa pentru calificarea la JO Paris 2024, și meseria de medic.

„Nu poate compara un concurs cu o gardă, la spital mă implic mai mult psihic, încerc să țin moralul sus pacienților mei, iar la sport e vorba mai mult de efort fizic, chiar dacă și aici mentalul contează mult. La spital obosești și aici, la sport, vii să te relaxezi …glumesc, nu e chiar relaxare să ai 2-3 antrenamente pe zi, să ieși pe stadion să alergi intervale, sa alergi 10-15 km în ritm susținut. Triatlonul este un sport complex și nu te lasă să te plictisești, eu am intrat în acest ritm și mi- e foarte greu să dau înapoi, m-am obișnuit” – Antoanela Manac, campioană la triatlon. 

Cursa rezervată fetelor a fost una pe muchie de cuțit.

„Sunt mulțumită de timpul scos, e final de sezon și sunt fericită că am concurat la Brașov. A fost un fotofiniș, am avut parte de o penalizare și la final a fost vorba doar despre 100m sprint, deși duatlonul este o cursă de anduranță, în general” – Antoanela Manac, campioană la triatlon. 

Peste 200 de copii la Trikids 

În cadrul aceluiași eveniment sportiv a avut loc și competiția de duatlon dedicată copiilor.

„Am avut peste 200 de copii la trikids, iar acest lucru mă bucură enorm. Sunt foarte mulțumit, e pentru prima dată când organizăm un CN într-o loc atât de pitoresc. Ne bucurăm că am fost găzduiți în cadrul „Crosului 15 noiembrie 1987”, un cros tradițional pentru Municipiul Brașov. Acest oraș este un loc ideal pentru competiții naționale, cât și internaționale. Ne dorim să mai aducem competiții aici și ne bucurăm foarte tare că există deschidere din partea primarului Alin Coliban” – Vlad Stoica, președinte al Federației Române de Triatlon. 

În replică, primarul din Brașov a explicat că este deschis către sport și competiții sportive pe care orașul de sub Tâmpa să le găzduiască.

„Brașovul este un oraș al sportului, cu siguranță vom mai avea evenimente de triatlon aici, avem în fiecare an fonduri pentru cluburile sportive și pentru cei care organizează astfel de evenimente. Avem în calendar competiții ep zona de alergare și alergare montană și cred că este parte din ADN-ul acestui oraș faptul că suntem oameni activi. Alergarea de astăzi a fost faină, e un eveniment important pentru brașoveni – un moment de amintire a gestului eroic și curajului pe care l-au avut oamenii să strige împotriva regimului. Totodată, e o lecție de istorie pentru generațiile următoare. Mă bucur că participă mulți copii și tineri, care nu înțeleg cu adevărat ce a însemnat momentul 15 noiembrie 1987, pentru că ei au avut norocul să se nască în libertate, o libertate pentru care cei de atunci au plătit cu libertatea lor” – Alin Coliban, primarul municipiului Brașov.  

2023, an bun pentru triatlonul românesc 

Aproape de finalul anului, șeful triatlonului din România se declară mulțumit de realizările sportivilor săi în ultimele luni.

„ Am avut un an 2023 foarte bun. Stăm bine în rankingul olimpic pentru calificarea la JO Paris 2024 cu Felix Duchampt. La juniori am reușit să fim prima federație emergentă ca rezultate, iar overall a zecea, ceea ce pentru noi este o performanță, pentru că ne luptăm cu federații cu bugete mult mai mari și cu istorie în triatlon mult mai mare” – Vlad Stoica, președinte al Federației Române de Triatlon. 

Vlad Stoica recunoaște că în urmă cu mulți ani nu se vedea făcând lucrurile pe care le face acum.

„Acum 4-5 ani nu-mi imaginam că voi fi președintele Federației, am luat lucrurile pas cu pas și am zis să vedem cât de departe putem ajunge. Avem o strategie pe trei piloane, performanța și înalta performanță – ideea nu este să punctăm prezența la JO Paris și gata, ci să mergem pe termen lung. Apoi, ne dorim să dezvoltăm sportul de masă, un aspect foarte important, apoi partea de imagine. Triatlonul nu era un sport cunoscut, iar obiectivul nostru acum este să-l facem extrem de vizibil” – Vlad Stoica, președinte al Federației Române de Triatlon.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *