Turul Revolutiei in Bucuresti si Cluj

299 0

Comunicat de presă

 

Asociația București

11 decembrie 2023

Cum ar fi să mergi spre serviciu și să îți găsești vehiculul din dotare în centrul orașului, blocat de protestatari? Această poveste inedită este dezvăluită pentru prima dată într-un interviu acordat de Gheorghe Chiricheș, fost angajat al Armatei de la Timișoara, pentru Asociația București. Interviul face parte din eforturile continue de documentare a Revoluției Române desfășurate în ultimii ani de echipa noastră.

Gheorghe Chiricheș este un ceangău din județul Bacău, repartizat printr-o întâmplare la o unitate din Timișoara. La momentul Revoluției, era șofer de tanc și locuia cu familia în strada Electronicii. Pe 17 Decembrie 1989 era plecat cu familia în oraș și nu a primit chemarea la unitate. Era unul dintre românii care considerau cu tărie că mai degrabă „Pământul ar fi putut să se rotească invers, dar Ceaușescu să moară nu”, iar asta îl făcea să nu urmărească deloc evenimentele politice și să nu asculte Radio Europa Liberă sau Vocea Americii. Nu aflase despre Căderea Zidului Berlinului sau protestele de susținere a lui László Tőkés.

Anunțat că au loc protest în oraș, Chiricheș a ieșit în haine civile în Calea Girocului pentru a vedea ce se întâmplă. Acolo și-a găsit tancul blocat de protestatari și a asistat cum aceștia încercau să pătrundă în el. A pornit pe bicicletă spre unitate, pe care nu a mai părăsit-o până la fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu. Începând cu 22 Decembrie, a participat cu echipajul său în Piața Victoriei la luptele generate de psihoza teroristă. A supraviețuit unei tentative de asasinat în acele zile. Tancul său este unul dintre cele trei așezate în fața Operei și surprins de numeroase fotografii ale Revoluției.

Asociația București continuă să spună istoria evenimentelor petrecute în urmă cu 34 de ani. O noutate este și aceea că, în acest an, Turul Revoluției Române din 1989, are loc concomitent în Capitală și la Cluj-Napoca. Puteți participa la eveniment dacă vă aflați într-unul dintre cele două orașe.

Turul Revoluţiei din 1989 este un proiect educativ gratuit ce prezintă povestea celor care au înfruntat cu mâinile goale tancurile şi gloanțele pentru a răsturna dictatura comunistă. Traseul trece prin punctele importante ale vremii, iar fiecare popas aduce informații mai puțin cunoscute despre zilele ce au schimbat ireversibil atât viața cotidiană, cât și istoria României. Prezentăm lucruri pe care nu le citești pe wikipedia: rockerii și punkerii de la Romană, epopeea Baricadei de la Intercontinental, muncitorii și suporterii ce răspundeau cu „Deșteaptă-te, Române” gloanțelor trase de soldați. Iniţiativa este apolitică, independentă și gratuită.

La București, evenimentul se derulează pe parcursul a două zile consecutive, necesare contextului și desfășurării detaliate a întâmplărilor:

– sâmbătă, 16 decembrie: Victoria Socialismului prezintă atmosfera anilor 1980 cu date inedite despre obiceiurile, muzica şi viaţa cotidiană în comunism

– duminică, 17 decembrie: Revoluția Română din 1989. Continuăm cu evenimentele dramatice care au schimbat cursul istoriei și ne concentrăm pe oamenii din stradă, aflaţi de o parte și de alta a baricadei, revoltaţi şi represiune, eroi și criminali.

Înscriere aici: https://www.facebook.com/events/1056717895489444

La Cluj-Napoca, evenimentul are loc într-o singură zi – sâmbătă, 16 decembrie: Traseul cuprinde punctele importante ale epocii: casa conspirativă a Securităţii, Judeţeana Partidului Comunist, Piaţa Mihai Viteazul şi centrul oraşului. Fiecare popas aduce informații mai puțin cunoscute, care nu se găsesc pe wikipedia, despre zilele ce au marcat ireversibil viața noastră obișnuită și istoria României.

Înscriere aici: https://www.facebook.com/events/1548636022562027

 

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *