Finalizarea proiectului  “Amenajare Parc Zona Nord”

503 0

Comunicat de presă

Data: 14 decembrie 2023

 

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea anunță finalizarea proiectului Amenajare Parc Zona Nord  – cod SMIS 128221, finanţat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.2. Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului.

 

Valoarea totală a proiectului (cf. Actului Adițional nr. 2 la Contractul de Finanțare nr. 5412/13.05.2022) a fost de 7.512.540,32 lei, cu valoarea contribuţiei nerambursabile de 6,843,042.27 lei, din care contribuția din FEDR – 5.935.291,77 lei și valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național de 907.750,50 lei. Perioada de implementare a proiectului a fost, conform contractului de finanțare, din data de 30.08.2018 până în data de 31.12.2023.

 

Obiectivul general al proiectului a fost reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din Municipiul Râmnicu Vâlcea.

 

Rezultatele proiectului, după implementarea acestuia, sunt:

– amenajarea terenului – curățarea zonei amenajate și decolmatarea luciului de apă, terasamente, plantarea de arbori, montarea de gazon;

– amenajare pistă pentru biciclete;

– realizarea de foișoare, zone de odihnă/popas dotate cu mobilier;

– amenajarea de locuri de joacă pentru copii, locuri pentru fitness seniori (peste 50 ani)  și tineri (peste 13 ani), terenuri de volei/badminton, etc.;

– realizarea unui sistem de iluminat;

– introducerea unui sistem de irigare automatizat alimentat de la luciul de apă existent;

– amenajarea unei platforme subterane pentru colectarea s electivă a deșeurilor;

– racordarea la utilitățile publice;

– montarea unor fântâni arteziene plutitoare;

– construire grupuri sanitare pentru femei, bărbați și persoane cu dizabilități.

 

Impactul proiectului – proiectul a avut ca efect:

– refuncționalizarea suprafeței de teren degradat situat în zona nord a municipiului și transformarea acesteia în spațiu verde urban;

– creșterea suprafeței de spațiu verde pe locuitor;

– utilizarea în scop recreativ a terenului;

– îmbunătățirea calității mediului prin înființare de spații verzi;

– conștientizarea populației privind importanța spațiilor verzi;

– îmbunătățirea aspectului peisagistic;

– creșterea atractivității orașului și diminuarea migrării demografice.

 

Activitățile proiectului contribuie, indirect la măsurile de protecție a diversității și reducerea riscului de secetă, prevenirea și reducerea riscului de inundații. Proiectul a implementat măsuri de îmbunătățire a calității mediului înconjurător prin folosirea de mijloace tehnice de combatere a poluării și emisiilor de poluanți. Lucrările executate prin prezentul proiect nu constituie surse de poluare a apei, aerului și solului și nu sunt generatoare de noxe.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *