Ziua Unirii Principatelor Române a fost un eveniment major din istoria ţării noastre, reprezentând primul pas făcut spre înfăptuirea statului naţional unitar român

255 0
 La 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn şi al Ţării Româneşti, realizându-se astfel unirea celor două Principate Române sub conducerea unui singur domnitor.
Actul de la 24 ianuarie, pe care îl sărbătorim azi, este un exemplu autentic de unitate a voinţei românilor, care a deschis calea emancipării şi modernizării statului, dar și un îndemn la reflecție și inspirație. Au urmat ani de reforme importante în toate domeniile şi investiţii ce au sporit apropierea culturală, politică şi economică a celor două principate române.
Astăzi, în secolul nostru, suntem chemați să continuăm această călătorie spre progres, să ne însușim lecțiile trecutului și să consolidăm această moștenire prin adoptarea unor politici și inițiative în concordanță cu nevoile și aspirațiile poporului român.
La mulți ani întru unitate!
La mulți ani, români de pretutindeni!

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *