Un proiect de succes al Consiliului județean Vâlcea

543 0
O festivitate de finalizare a unui proiect de investiții a avut loc recent la Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu din Mihăești. Spitalul acesta este unitatea medicală care a dus greul în perioada pandemiei. Este, în același timp, și unitatea medicală pentru care Consiliul județean Vâlcea a derulat câteva proiecte de modernizare din finanțări proprii și din finanțări europene.
În urmă cu câțiva ani, s-a modernizat drumul de acces la spital și s-a finanțat reabilitarea și modernizarea bucătăriei din incintă. La finalul anului trecut s-a aprobat finanțarea unui proiect care are ca obiectiv achiziționarea de echipamente medicale și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale. În plină pandemie, spitalul a fost dotat, prin intermediul altui proiect de investiții al Consiliului județean Vâlcea, cu aparatură de specialitate și consumabile specifice perioadei medicale de care ne amintim.
De data aceasta, Consiliul județean Vâlcea a finalizat la Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu proiectul „Creșterea siguranței pacienților” în valoare de peste două milioane de euro, bani asigurați din fonduri europene. S-au modernizat sistemele și instalațiile electrice și cele de transport fluide medicale și s-au întărit condițiile de siguranță la incendii. „Investim în sănătate și facem acest lucru fiindcă ne dorim ca pacienții vâlceni să beneficieze de servicii medicale de calitate, prestate în condiții de maximă siguranță”, a spus Constantin Rădulescu, președinte al Consiliului județean Vâlcea, la festivitatea de la Mihăești. Au vorbit despre proiect și despre rolul pe care îl are spitalul în sistemul medical vâlcean, Marius Lumineanu – managerul spitalului – și Constantin Bărzăgeanu – primar al comunei Mihăești. „Creșterea siguranței pacienților în Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu din Mihăești” este încă unul dintre proiectele de investiții pe care Consiliul județean Vâlcea le încheie cu succes la acest început de an.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *