Mai puțin de 10% dintre angajatori vor crește numărul de joburi part-time în 2024

364 0

 Salariul mediu net pentru un job cu jumătate de normă, la nivel național, este de 3.000 de lei pe lună

 

București, 14 februarie 2024: Din cele 370.000 de joburi postate anul trecut pe eJobs.ro, 72.000 au fost part-time. Pentru anul acesta, însă, angajatorii au în plan preponderent angajări full-time, în condițiile în care doar 8,2% dintre respondenții celui mai recent sondaj eJobs.ro spun că vor crește numărul de joburi cu jumătate de normă scoase în piață. Mai mult decât atât, aproape 70% dintre aceștia declară că numărul de posturi part-time pe care le au în companie este destul de mic și că nu estimează nicio fluctuație în acest sens.

„Anul acesta, spre exemplu, din cele aproape 40.000 de joburi postate de la 1 ianuarie și până acum, 6.500 au fost part-time, ceea ce înseamnă că, procentual, până acum, suntem destul de aproape de 2023. Tot la aproximativ 15% se află și nivelul aplicărilor pentru aceste joburi, candidații, mai ales cei foarte tineri, fiind interesați de oportunitățile care le permit să acumuleze experiență în timpul studiilor. Dacă vorbim despre categorii de vârstă mai mari de 24-25 de ani, atunci vedem în special candidați care au deja un job și sunt în căutarea unei surse suplimentare de venit, respectiv un loc de muncă part-time”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Sondajul realizat în luna ianuarie, pe un eșantion de 170 de companii respondente, mai arată că 3,1% dintre angajatori vor avea mai puține joburi part-time noi pentru 2024, iar 22,4% încă nu știu cum vor evolua lucrurile din acest punct de vedere.

Un aspect interesant este faptul că, dacă la nivel general, aproximativ 5% din numărul total de joburi este reprezentat de cele remote, când vine vorba despre pozițiile part-time, procentul se dublează. Astfel, 10% din totalul joburilor part-time sunt remote. „Asta se întâmplă tocmai pentru că angajatorii înțeleg că majoritatea angajaților care vor să lucreze cu jumătate de normă au deja un job full-time sau au alte activități care le ocupă o bună parte din timp, cum ar fi studiile, și le-ar fi imposibil, prin urmare, să vină la birou”, explică Roxana Drăghici.

Domeniile cu cel mai mare număr de poziții part-time scoase în piață de la începutul anului sunt retail, servicii, arte / entertainment, call-center / BPO, advertising / marketing / PR și transport / logistică. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs.ro, salariul mediu net pentru joburile cu jumătate de normă este de 3.000 de lei pe lună. Această medie include toate județele, toate domeniile și toate nivelurile de experiență.

Împărțite pe domeniile care angajează cel mai mult part-time, mediile salariale arată astfel: 2.200 de lei net pentru retail, 2.000 pentru call-center, 2.100 de lei pentru servicii, 3.000 de lei pentru arte / entertainment, 2.100 pentru advertising / marketing / PR și 2.500 de lei pentru transport / logistică.

Sondajul a fost derulat în luna ianuarie a acestui an, pe un eșantion de 170 de companii respondente.

În acest moment, peste 25.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro. Dintre acestea, 3.800 sunt part-time.

 

***

Despre eJobs

eJobs este cea mai de încredere platformă de locuri de muncă din România, prin care ai acces gratuit la zeci de mii de joburi verificate manual. Pe eJobs, toate companiile sunt verificate, ai anunțuri cu salarii afișate, joburi din toate domeniile și industriile, locuri de muncă remote și în străinătate. În plus, găsești o mulțime de articole și sfaturi de carieră, dar și un calculator salarial prin care poți vedea dacă ești plătit corect. Pentru recrutori și angajatori, eJobs oferă acces la o bază de peste 5 milioane de CV-uri, precum și o mulțime de soluții de recrutare eficiente. Pe lângă anunțuri de angajare și căutarea în baza de data, prin eJobs poți avea acces în plus la campanii de recrutare digitalizată sau chiar la soluții super personalizate prin agenția de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorită eJobs, experții în resurse umane au acces la We Are HR, platforma de conținut dedicată specialiștilor în HR și managerilor.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *