Ziua Lecturii. STUDIU World Vision România: Aproape jumătate dintre părinții din mediile defavorizate nu citesc alături de copiii lor preșcolari

474 0

București, 15 februarie 2024. 42% dintre părinții din mediile defavorizate se implică doar uneori, rar sau chiar deloc în activitățile educaționale ale copiilor, precum lectura, conform unuia dintre cele mai ample studii pe zona educației timpurii, derulat de World Vision România și Fundația OMV Petrom în cadrul proiectului „Start în educație”. În același timp, un alt aspect problematic menționat de aproape 40% dintre părinții copiilor preșcolari este lipsa cărților și a materialelor educaționale din grădinițe.

Pe 15 februarie este celebrată Ziua Națională a Lecturii, însă în zona rurală această zi este mai degrabă un prilej de conștientizare a situației triste în care se află cele mai multe școli și grădinițe. Conform unui sondaj World Vision România din 2023, în România rurală, 6 din 10 școli nu au o bibliotecă. La această statistică, se adaugă și cazurile în care biblioteca există, dar este închisă sau pur și simplu nu este dotată cu cele mai multe cărți prevăzute în programa școlară. 6 din 10 profesori confirmă situația, declarând că școlile nu le oferă cărți actualizate și interesante cu ajutorul cărora să poată face procesul de învățare al elevilor mai atractiv.

În acest context, în primul an al proiectului „Start în educație”, prin intermediul kit-ului educațional Ghiozdănel cu viitor, 60.000 de cărți au ajuns la copiii din medii defavorizate. Impactul a fost pe măsură: peste 70% dintre părinții copiilor preșcolari au menționat cărțile ca fiind în topul obiectelor de interes pentru aceștia. În plus, 95% dintre cei 13.400 de părinți participanți la sesiunile de educație parentală oferite prin proiect au devenit mai atenți la dezvoltarea și nevoile copiilor, înțelegând mai bine atât stadiile de dezvoltare tipice fiecărei vârste, cât şi importanţa implicării în educaţia timpurie a propriilor copii.

Pe parcursul anului școlar 2023-2024 demersurile pentru o educație timpurie de calitate și, implicit, promovarea și facilitarea lecturii în mediile defavorizate continuă și alte 60.000 de cărți vor ajunge în ghiozdănelele cu resurse educaționale, la copiii preșcolari. În plus, importanța și beneficiile cititului încă de la o vârstă fragedă vor fi aduse în atenția părinților prin intermediul atelierelor de educație parentală. O altă resursă valoroasă pentru părinți sunt tutorialele „Start în educație”, de unde pot afla cum să-și ghideze copiii către învățare și descoperire, unul dintre materiale concentrându-se pe tematica „De ce, ce și cum să le citim copiilor cu voce tare”.

„Start în educaţie” este cel mai amplu proiect de educație timpurie din România, derulat de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom în peste 900 de comunități defavorizate din 41 de județe. În cadrul proiectului, peste 120.000 de copii primesc un Ghiozdănel cu viitor cu materiale pentru dezvoltare educațională, peste 23.000 de părinți participă la atelierele „Școala părinților”, 3.500 de educatori participă la cursuri de formare și 1.500 de grădinițe sunt dotate cu un kit de materiale educaționale ABC Grădi.

Pe lângă o modalitate simplă de consolidare a relației părinte – copil, lectura timpurie oferă o multitudine de beneficii în evoluția mentală și emoțională a celor mici. Cititul cu voce tare încă din primii ani de viață ai copilului ajută la dezvoltarea creierului și a competențelor lingvistice, dezvoltă capacitatea de atenție, ascultare și concentrare, stimulează creativitatea, ajută la construirea unei rețele bogate de cuvinte și  introduce concepte precum culori, forme, cifre și litere într-un mod distractiv.

„Lectura îl conectează pe copil profund cu părintele, întărind relația dintre aceștia. Totodată, lectura îl ajută pe copil să se familiarizeze cu sunetele, cuvintele, îi dezvoltă inteligența emoțională, imaginația, memoria, îi insuflă dragostea pentru literatură și ii stârnește curiozitatea. Lectura reprezintă și o punte către alte culturi, obiceiuri, tradiții, copilul manifestând interes spre cunoașterea lumii exterioare, dezvoltându-și empatia și vocabularul.”, a declarat Mihaela Ciorăscu, formator Școala părinților în cadrul proiectului „Start în educație” .

”La vârsta preșcolară, copiii sunt ca niște bureți, absorbind informații și modele comportamentale din mediul înconjurător. Prin intermediul cărților, micuții noștri preșcolari explorează lumi noi și captivante, își dezvoltă imaginația și își îmbogățesc vocabularul. Cititul îi ajută să-și dezvolte abilitățile de comunicare și să înțeleagă lumea din jurul lor într-un mod pozitiv și constructiv. Este o modalitate minunată de a le stimula curiozitatea și de a le deschide drumul către succesul academic și personal în viitor. Prin încurajarea lecturii, contribuim la formarea unor adulți educați, creativi și empatici, pregătiți să facă față provocărilor vieții cu încredere și determinare.”, spune Miruna Andreea Agachi, educatoare din Iași.

„Fetiței mele îi place foarte mult să îi citesc povești. Îi citesc de cele mai multe ori înainte de somn și ne oprim adesea să vorbim despre personajele din poveste și faptele lor. Îmi este ușor să îi explic astfel care este diferența dintre bine și rău, adevăr sau minciună. Prin citit, a descoperit și foarte multe emoții, precum bucuria, curiozitatea, nerăbdarea de a afla ce se întâmpla cu personajele ei preferate. Cititul o ajută să fie mai comunicativă, să vorbească cu mai multă ușurință. Îi place să pună întrebări pentru a înțelege mai bine povestea și să își exprime propria părere despre acțiune și personaje. Cititul este activitatea noastră preferată și o recomand cu mare încredere tuturor părinților și copiilor.” , declară și Adelina, mamă dintr-un sat din Mehedinți.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizație care desfășoară programe de educaţie, intervenție umanitară de urgență, dezvoltare și advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizația se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile și comunitățile, în scopul depășirii sărăciei și nedreptății. Fundația lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de țări din întreaga lume. În 32 de ani de prezență în România, am ajutat peste 500.000 de copii și adulți, în aproape 800 de comunități din 40 județe.

 

Despre Fundaţia OMV Petrom

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație, mediu și sănătate. Mai multe detalii despre activitatea Fundaţiei OMV Petrom puteți găsi pe www.fundatiaomvpetrom.ro.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *