Este luni seara. Cum am promis, mă ocup de Gheorghe, doar puțin, să nu doară.
Așadar, Gheorghe a scris despre presa vâlceană. Pe scurt, el face zob lucrătorii din presa vâlceană, zice că la Vâlcea presa mai trăiește un an, că de la anul, gata, s-a zis cu ea, asta e, ei sunt de vină, pentru că ei nu au fost destul de proști, că proști sunt, rezultă din text, că el a încercat să-i organizeze, dar ei, nu și nu, Batman, Batman.
Gheorghe, forever!
Bine, omul se face singur, scrie negru pe alb cum l-a blocat un păcălici de politician, care i-ar fi spus că și el ia bani de la firme de stat, că îl finanțează Bugetul României, o palmă peste mustața lui de zeu, de autodeclarat zeu, în realitate, un rob imund, al propriei sete de nemărginire și de autoamăgire.
Și de bani, să nu uităm despre ce vorbim.
Știu cum e, am făcut și eu asta, de probă, atunci când ești în oglinda laptopului, nu mai ești Gheorghe.
Ești cine vrei tu să fii, Che Guevarra, Stalin, Putin, Ceaușescu, iar rolurile se schimbă atât de rapid, încât uiți și tu cum te cheamă și trebuie să strigi un vecin, să-ți amintească. E nasol. Cocaina e cretă albă, pe lângă ce poti face tu. Tu. Tu, Gheorghe!
Mă rog, eu am fost acolo și depun mărturie. De fapt, să spună Mircia Gutău, Eusebiu Vețeleanu și Daniel Ionescu, pentru că ei stăteau la prezidiu. Gheorghe, ăsta care trebuie să ne lase, venise și el, chemat de nu știu cine, un adulator, dar nu-I dau numele aici, că se supără. Îi spun doar porecla, Muc cel Mic.
Venise, credea Gheorghe, la miloagă, așa cum statea Dudu Georgescu, în careu, pe vremuri, iar când îi pica vreo minge în cap, dădea gol. Si așa a și luat Balonul de Aur, stând în careu, PPC, poate pică ceva.
În fapt, oameni buni și femei virtuoase, care citiți aici, un grup de ziariști vâlceni, hotărâți să pună capăt unor contracte, la negru, s-a hotărât să arate liderilor politici vâlceni, că se poate face finanțare pentru presă și prin contracte transparente, la vedere, ca în alte județe din țară. Până la acest moment, pe care îl considerăm, istoric, presa vâlceană mai era finanțată ( mai este, îmi suflă, cineva, din off ) pe bani negri. Mulți bani negri, dar atât de negri, încât se face noapte, ca la eclipsă, când eu, unul, mi-am băgat în ochi o șurubelniță. O am și acum, dar am lăsat-o acolo, poate am nevoie de ea.
Și Gheorghe, care nu a scos un cuvânt, nici în fața ziariștilor, nici față de primar, a stat la primire, a hotărât, că se poate extrage din magmă. Să arate el cine este Șeful. Cine merită mai mult, adică, tot el.
El, Supremul!
De fapt, a cerut mai mult. Noi nu știm dacă a primit sau va primi. Dar până să primească, am pus mână de la mână și am hotărât să-I dăm noi, cei prezenți, să-i ajungă, doar pentru că simplul fapt, că încercat să ne șunteze, pe toți. M-au ales pe mine, pentru că sunt mai bătrân și mai experimentat și pentru că fac asta, cu placere. Pentru a mia oară, cel puțin.
Sunt convins, acum cînd scriu, că și fetele din presă vor să-I dea, același lucru, ca și mine, cu sau fără lămâie.
În rest, ne-am înțeles, el a făcut presa vâlceană, cea privată, pe cea de partid o făcuse inainte, în sufrageria lui, cu talentul lui, care chiar a fost, undeva, cândva, cineva. Atunci când cerea măsuri de pedepsire a acelora, care au întinat înaltele idealuri ale socialismului. Sigur, să tragem în muncitori, dă-i în căcat, s-au apucat ei de Revoluție, ce pana mea!
Eu m-am săturat de Gheorghe, ca de caviar. Îl știu de când contabila noastră, venea dimineața la ziar și ardea ziare, ziarul din dimineața aceea, vă dați seama, ca să dispară mirosul, zicea. Când era vorba de treaba mică, mai era, cum mai era. Dar când venea vorba de treaba mare, ne mutam redacția pe unde puteam. De aceea, în unele zile, ziarul nici nu apărea. Le spuneam cititorilor că au făcut tipografii grevă, a treia zi.
Voi trebuie să știți că Gheorghe se îmbătase iar și făcuse pe el. Nu a fost nici prima oară, nici ultima oară. Ooops, e absolut jenant!
Ca acu’, când scriu cuvintele astea și mă apucă, iar, greața.
Poate că e prea mult, poate ați înțeles, poate nu, eu vă zic, mai trag o linie, ceea ce vă doresc și vouă, e tare mișto!
Silviu Popescu
