Vot favorabil astăzi la plenul Senatului pentru înființarea a 8 centre de dezintoxicare și recuperare a dependenților de droguri, ca instituții specializate pentru recuperare

522 0
Alături de colegii senatori, am mai făcut un pas pentru a susține strategia autorităților în combaterea consumului de droguri.
Conform datelor, ultimele studii efectuate de Agenţia Naţională Antidrog indică o prevalenţă de-a lungul vieţii de 4,3% pentru orice tip de drog în populaţia generală, în timp ce, în rândul segmentului de elevi de 16 ani, acest tip de prevalenţă se situează la 10%, ceea ce relevă creşteri semnificative ale consumului de droguri, la nivelul întregii societăți, cu precădere în rândul celei tinere.
În cazul persoanelor care doresc să pună stop dependenţei, prin votul dat astăzi la Senat, instituţiile specializate nou înfiinţate vor oferi tratament, îndrumare, recomandare şi sprijin pentru găsirea soluţiei sau metodei potrivite pentru startul unui program de recuperare. Aceste centre au ca obiectiv recuperarea psiho-comportamentală a persoanelor cu dependenţă și reintegrarea acestora în societate, și vor funcționa în fiecare din cele 8 regiuni de dezvoltare a României.
Pentru construcţia, înfiinţarea și funcţionarea centrelor se alocă sume de investiţii şi de funcţionare în proporţie egală, 50% din bugetul de stat prin Ministerului Sănătății şi 50% din bugetele autorităţilor publice locale interesate, ori fonduri din programe de finanţare europene.
Cei care doresc să consulte proiectul o pot face pe linkul de mai jos cu mențiunea că votul final va fi dat la Camera Deputaților:

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *