Secretul celei mai bune halterofile a Europei: „Nu pot concura dacă nu sunt machiată”

161 0

 

Mihaela Cambei are un singur vis: să cucereacă o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris

Cea mai valoroasă halterofilă europeană a anului 2023, triplă campioană continentală la Sofia, în acest an și deținătoare a tuturor recordurilor „Bătrânului Continent” la categoria 49 de kilograme, Mihaela Cambei trage din greu în sala de antrenamente pentru a-și atinge obiectivul: o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris.

În vârstă de 21 de ani, ea are acest vis încă din 2018, când a fost medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice pentru tineret de la Buenos Aires. Atunci, și-a tatuat pe brațul drept cercurile olimpice, iar în vară, după Paris, intenționează să-și completeze desenul cu medalia obținută acolo.

„Mi-au plăcut tatuajele încă de când eram mai micuță. Primul meu tatuaj a fost cel cu cercurile olimpice și am zis să mai fac câteva. L-am făcut în 2018, după Olimpiada de tineret. Aș vrea să-l continui, dar după ce termin Parisul. Să-mi trec Olimpiada din Buenos Aires și Paris 2024 și bineînțeles să îmi tatuez și medalia dacă mă voi întoarce cu ea acasă” – Mihaela Cambei, cea mai bună halterofilă a Europei în 2023.

Între timp, a ajuns la 11 tatuaje și recunoaște că, deși tatuajele dor atunci când sunt făcute, durerile sunt mai mari la antrenamente, când ridică tone.

„Nu am calculat niciodată cât ridic, dar se adună multe tone pe săptămână. Ambele dor, și ridicările și tatuajele, dar cred că doare mai mult să ridici decât să te tatuezi” – Mihaela Cambei, cea mai bună halterofilă a Europei în 2023.

Tânăra sportivă e atrasă și de piercinguri, dar spune că acum încearcă să-și țină în frâu această pasiune.

„Îmi plac și piercingurile. Le-am început înainte de tatuaje, de când eram mai micuță, de la 16 ani. Doar că m-am oprit, că nu trebuie nici să exagerez cu asta” – Mihaela Cambei, cea mai bună halterofilă a Europei în 2023.

Dincolo de calitățile ei fizice, Mihaela Cambei atrage atenția și prin frumusețea ei. Sportiva recunoaște că nu există antrenament sau concurs la care să nu fie machiată.

„Mă simt foarte bine machiată, chiar și la antrenament, mai ales la cele de tehnică. Mă simt eu mult mai bine în pielea mea când vin fresh, machiată, aranjată și parcă altfel ridic. Parcă nu am stare de a ridica și de a concura dacă nu sunt machiată. Deja am prins experiență, îmi ia în jur de 20 de minute, o jumătate de oră să mă machiez. Uneori, când am eu chef să mă aranjez ca lumea, stau și o oră, dar nu mă plictisesc, mă destinde chiar” – Mihaela Cambei, cea mai bună halterofilă a Europei în 2023.

Din păcate, la haltere nu se organizează ca în alte sporturi concursuri neoficiale de Miss. Ea recunoaște cu modestie că simte că ar avea șanse să câștige și acolo aurul.

„Nu se face concurs de Miss la haltere. Nu se face, dar cu siguranță cred că aș avea mari șanse să câștig dacă s-ar organiza vreodată” – Mihaela Cambei, cea mai bună halterofilă a Europei în 2023.

Până atunci, pentru că se simte foarte bine în fața aparatului de fotografiat, nu ar refuza o ofertă de a deveni fotomodel.

„Mi-ar plăcea să fiu fotomodel. Nu mi-a propus nimeni încă, dar nu se știe niciodată” – Mihaela Cambei, cea mai bună halterofilă a Europei în 2023.

Când a început halterele credea că face gimnastică

Povestea de iubire cu halterele a celei care a ajuns să cucerească șase titluri europene în acest sport a început la 9 ani, dintr-o joacă, în leagănul gimnasticii românești, la Onești. De altfel, în primul an, ea era convinsă că a fost selecționată pentru a face gimnastică!

„Cum îmi place mie să spun, nu eu am ales halterele, ele m-au ales pe mine. Am fost selectată de la școală, aveam 9 ani. Halterele mi-au plăcut din prima, dar abia după un an, pentru că în primul an nu am intrat în sala de haltere. De fapt, nici nu am știut că fac haltere. Eu la început credeam că fac gimnastică, făceam exerciții generale de forță, aveam și mobilitate. Antrenorii ne puneau la pregătire fizică și atunci alergam cu gimnastele, ne puneau să facem tot felul de chestii și eu mă simțeam una dintre ele. Abia după un an ne-au băgat în sala de haltere și mi-a plăcut” – Mihaela Cambei, cea mai bună halterofilă a Europei în 2023

Imaginile cu Mihaela plângând de emoție pe podium la intonarea imnului au făcut înconjurul lumii. Ea spune că nimic nu se compară cu acele momente unice.

„Simți o bucurie, emoție, o slăbiciune practic, pentru că toată munca din spate, greutățile, nu se văd. Se vede doar succesul și atunci prin ceea ce tragi în spate, fie frici, fie limite, să încerci să te autodepășești de fiecare dată în acea competiție îți dai seama că ai reușit. E foarte multă muncă. E foarte greu” – Mihaela Cambei, cea mai bună halterofilă a Europei în 2023.

Munca serioasă de la antrenamente își arată roadele în competiții, acolo unde aproape fiecare apariție a Mihaelei pe podiumul de concurs înseamnă nu doar o medalie de aur, ci și un record european.

„Pentru mine ambele sunt importante: și recordul și medalia de aur. Dar în primul rând recordul, pentru că poate fi recordul tău personal, să te autodepășești. Și cu pași mărunți cred că după aceea îi urmează și medalia” – Mihaela Cambei, cea mai bună halterofilă a Europei în 2023.

Sportiva care va împlini în luna noiembrie 22 de ani recunoaște că atunci când a aflat că a fost desemnată cea mai bună halterofilă europeană a anului 2023 a fost șocată de-a dreptul.

„Am fost șocată, nu mă așteptam la o onoare, pentru că au mai fost aceste evenimente în care nu am fost implicată sau menționată vreodată. M-a luat prin surprindere, m-a anunțat domnul Alex Pădure fix în competiție, la Europenele de la Sofia, după ce am terminat. A fost o bucurie imensă. Nu pot să spun că mi s-au tăiat picioarele, pentru că încă eram în șoc de la concurs, încă eram în adrenalină, dar m-am bucurat foarte mult și încă simt o mare bucurie când mă gândesc la asta” – Mihaela Cambei, cea mai bună halterofilă a Europei în 2023.

Ea spune că acest titlu o obligă și mai mult în vederea Jocurilor Olimpice.

„Cred că acest titlu aduce o mică presiune pe mine, pentru că oamenii au așteptări și atunci trebuie să dau tot ce pot pentru a nu dezamăgi pe nimeni. Trebuie și vreau să mă întorc cu o medalie olimpică. Indiferent de preț” – Mihaela Cambei, cea mai bună halterofilă a Europei în 2023.

Cea mai mare provocare: să se îngrașe, nu să slăbească!

La sporturile de forță, una dintre provocările cele mai mari pentru sportivi e să slăbească înainte de concurs pentru a intra în categoria de greutate. Mihaela, care concurează la 49 de kilograme, recunoaște că ea are problema în sens invers.

„Trebuie să mă mențin cu un kilogram – două peste categorie și pun destul de greu pe mine, pentru că am arderile puternice. Și atunci mi-este foarte greu, că trebuie să stau non-stop să mănânc și cum <<îmi place>> mie foarte mult să mănânc, e greu. Revenirea la categorie e însă foarte ușoară, nu am probleme” – Mihaela Cambei, cea mai bună halterofilă a Europei în 2023

De șase ori campioană europeană la haltere

Născută la 18 noiembrie 2002, Mihaela Cambei este deja una dintre cele mai valoroase halterofile românce din istorie. Ea a cucerit șase titluri europene la categoria 49 de kilograme (câte 3 în 2023, la Erevan și în 2024, la Sofia) și deține recordurile continentale atât la total, cât și la smuls și la aruncat. De asemenea, mai are în palmares un argint și un bronz, obținute la Europenele de la Moscova, din 2021. La Campionatele Mondiale, Mihaela a cucerit argintul în 2022 și bronzul în 2023, de fiecare dată la procedeul smuls. De asemenea, în 2018, a obținut medalia de bronz la Jocurile Olimpice pentru tineret desfășurate la Buenos Aires. În plus, are numeroase titluri europene și medalii la mondiale în competițiile cadeților și juniorilor. Pentru performanțele obținute în 2023, ea a fost desemnată în premieră de Federația Europeană de Haltere cea mai valoroasă halterofilă europeană a anului trecut.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *