Bucurie mare făcută de Primărie înainte de sărbătorile de Paști: 120 de râmniceni se vor muta săptămâna viitoare în casă nouă!

185 0

Luni, 8 aprilie, la ora 10.00, primii 48 de chiriași vor primi cheile de la locuințele sociale din blocurile 1 și 2 din ansamblul construit pe strada Frunzișului nr. 34, în zona Ostroveni Sud. Joi, 11 aprilie, celelalte 72 de familii vor putea intra în locuințele sociale repartizate în blocurile 3, 4 și 5, pe baza listei de priorități aprobată prin HCL nr. 239/2023. Cele cinci blocuri cu regim de înălțime parter și trei etaje, compuse din 75 de apartamente cu două camere (cu o suprafață medie de 62,44 mp) și 45 de garsoniere (cu o suprafață medie de 38,33 mp), toate unitățile fiind prevăzute cu balcoane, au fost realizate în urma accesării de către Primăria Municipiului a unor fonduri în valoare de 34,3 mil. lei de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în cadrul Programului de Construcții Locuințe Sociale și de Necesitate derulat conform Legii nr. 114/1996, Municipalitatea având o contribuție financiară de 3,5 mil. lei care a acoperit lucrările de sistematizare verticală: recorduri la utilități, amenajare alei, spații verzi, iluminat public, accese, parcări etc.

În același domeniu, pe strada Știrbei Vodă sunt în curs de ridicare două blocuri de locuințe ANL, totalizând 36 de apartamente în regim de închiriere pentru tineri, ce urmează să fie finalizate în primăvara anului viitor.

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *