DISPOZIŢIA NR. 2765 privind convocarea Consiliului Local în şedinţă extraordinară

332 0

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea;

În temeiul prevederilor art.133, alin.(2), lit.a) coroborate cu prevederile art.134, alin.(1), lit.a), alin.(3), lit.b) și ale art.155, alin.(1), lit.b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, emite următoarea

D I S P O Z I Ţ I E :

Art.1. (1) Se convoacă în şedinţă extraordinară Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, în data de 15.05.2024, ora 10.00, în Sala de ședințe a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, strada General Praporgescu nr.14.

(2) Ședința se va desfășura prin participarea fizică a membrilor Consiliului Local.

(3) Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în Sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.

Art.2. Proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare este prezentat în anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art.3. Membrii Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea vor prelua materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi de pe site-ul instituției, www.primariavl.ro, secțiunea Consiliul – Ședințe Consiliu Local – Convocări și Proiecte de Hotărâri CL, fiind invitați, totodată, să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri supuse aprobării.

Art.4. Prezenta dispoziţie se dă publicităţii şi se comunică în copie:

– Direcţiei Administraţie, Juridic, Contencios;

– tuturor membrilor Consiliului Local.

                                                                      

           PRIMAR,                                              CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE

       Mircia GUTĂU                                                          SECRETAR GENERAL,

                                                                                    jurist Ion DIDOIU 

 

                                                                                              Râmnicu Vâlcea, 10.05.2024


ANEXĂ LA DISPOZIȚIA PRIMARULUI 2765 DIN DATA DE 10.05.2024

 

PROIECTUL ORDINII DE ZI A ȘEDINȚEI EXTRAORDINARE DIN DATA DE 15.05.2024:

 

 

  1. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale, prin demisie, a mandatului de consilier local al domnului Nuică Ionuț-Eduard, precum și vacantarea locului de consilier local – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiei de specialitate nr.1.
  2. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului Amenajare Parc ”Capela”, cod SMIS 320123 și a cheltuielilor legate de proiect – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.2.
  3. Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Dezvoltare locală în comunități marginalizate, componenta 1 – Colonie Nuci” – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.4.
  4. Proiect de hotărâre privind transmiterea unui teren în suprafață de 1000 m.p. în folosință gratuită către Parohia Goranu, pentru construirea unui lăcaș de cult – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.3 și nr.5.
  5. Proiect de hotărâre privind punerea la dispoziția Autorității Judecătorești Tribunalul Vâlcea, pe perioadă determinată, a unor spații aparținând domeniului public al municipiului – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1 și nr.3.
  6. Proiect de hotărâre privind premierea echipei de handbal feminin tineret Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea și a colectivului tehnic pentru câștigarea locului II la Turneul final (Final 8), desfășurat în perioada 22 – 25 aprilie 2024 – inițiator Primarul municipiului. În vederea avizării proiectului de hotărâre, acesta se va transmite comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.5.

 

 

 

 

              PRIMAR,                                                                       SECRETAR GENERAL,                              

           Mircia GUTĂU                                                                          Ion DIDOIU   

 

 

 

 

 

                                                                                                                  Întocmit Serv. APL,                                                               

Articole asemănătoare

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *