Râmnicu Vâlcea – la 636 de ani.

606 0
Este ziua municipiului Râmnicu Vâlcea. Se împlinesc 636 de ani de la atestarea sa documentară. La 20 mai 1388, domnitorul Mircea cel Bătrân a semnat un document în care apare pentru, prima oară, numele orașului nostru. Istoria locuitorilor de pe aceste meleaguri este mult mai veche, desigur. Începe cu mii de ani mai înainte, conform dovezilor pe care arheologii le-au adus la suprafață prin cercetările lor. Pe aceste meleaguri au trăit oameni cu mult înainte de a trece pe aici, în drumul lor spre Sarmizegetusa, romanii lui Traian. Regiunea este una aleasă de marii domnitori ai Țării Românești pentru ctitorii monahale fără egal. Râmnicu Vâlcea a fost dintotdeauna un nod al drumurilor care coborau dinspre Transilvania, a celor care urcau dinspre Oltenia și a celor pe care se putea ajunge la capitala țării de la Curtea de Argeș, de la Târgoviște ori de la București.
În urmă cu două sute de ani, ca urmare a captării apelor minerale din Olănești, Govora și Călimănești, Râmnicu Vâlcea a fost ales de români pentru frumusețea locurilor, pentru liniște și pentru refacerea sănătății. Râmnicu Vâlcea se află din nou la apogeul atractivității sale printre români. Orașul a crescut într-un ritm nemaiîntâlnit în trecut.
În ultimele două decenii a crescut la propriu cu mai multe cartiere și zone de extindere, dincolo de limitele sale geografice. Într-un moment ca acesta, aniversar, e bine să privim în urmă și să vedem de unde venim, ca localitate, și încotro ne îndreptăm.
Mai zilele trecute scriam despre creșterea suprafeței orașului cu peste patruzeci de hectare, obținute de la statul român pentru a amenaja o pădure-parc pe dealul Capela. Râmnicu Vâlcea s-a îmbogățit ca niciodată în trecut, prin această împroprietărire. Există la Râmnicu Vâlcea o întreagă viziune a spațiilor verzi, a parcurilor și a locurilor pentru destindere. Și această viziune, precum și înfăptuirea ei, aparțin în totalitate administrației din acești ani, pe care o numim cu numele primarului Mircia Gutău. Este ziua municipiului nostru Râmnicu Vâlcea. Ziua în care privim în trecut, apreciem prezentul și gândim la viitor.
La mulți ani, Râmnicu Vâlcea!

Articole asemănătoare

Jurnal de vacanță

Postat de - 10 iulie, 2023 0
FacebookTwitter Între sesiunile parlamentare, deputații și senatorii sunt întotdeauna pregătiți să se întoarcă în Parlamentul României pentru o sesiune extraordinară.…

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *